(video) Upgrade consistent pentru Nissan Micra: O versiune „sport”, două motoare, un variator şi un sistem multimedia, toate noi

Nissan Micra este acum mai atrăgător decât oricând, datorită unei game actualizate de motorizări. Clienţii vor avea ocazia să aleagă din trei noutăţi principale, printre care: un benzinar turbo mai eficient care introduce şi o tehnologie în premieră, debutul variatorului Xtronic în combinaţie cu acest motor, dar şi un agregat care devine topul de gamă la acest capitol.

Un Micra comandat cu acest benzinar din urmă va mai beneficia de o gardă la sol mai redusă, o suspensie revizuită şi o servodirecţie resetată.

Foto: autoblog.md

Cele două noi propulsoare au fost dezvoltate cu forţele Renault-Nissan-Mitsubishi Alliance. Benzinarele au trei cilindri şi un volum de 1.0 litri, iar primul vine să-l înlocuiască pe unul de 0.9 litri. Fiecare oferă cele mai înalte niveluri de performanță și rafinament pentru clienți, îndeplinește cele mai stricte standarde de fiabilitate și durabilitate, precum și cele care ţin de emisiile de CO2.

Noile motoare vor exista în vânzare alături de alte două agregate cu trei cilindri: o unitate natural aspirată pe benzină de 1.0 litri şi cu 71 CP, dar şi un dCi de 1.5 litri cu 90 de CP, ambele cuplate la cutii manuale cu cinci trepte. Află mai multe detalii, vezi noutăţile şi într-o galerie de imagini, şi află cât costă în ţara nostră un Nissan Micra, pe AutoBlog.MD


Pub