Doi minori moldoveni au jefuit o femeie în orașul Modena, Italia. Au atacat-o chiar în stradă

Doi minori, de 15 și ,respectiv, de 17 ani, originari din Republica Moldova au jefuit o femeie în orașul Modena, Italia. Cei doi au atacat victima chiar pe una din străzile orașului, fugind cu geanta acesteia.

Potrivit presei din Italia, cazul a avut loc pe 27 ianuarie, în jurul orei 23.00. Minorii au aruncat femeia la pământ, au înhățat geanta femeii și s-au făcut nevăzuți.

Un tunisian care se deplasa pe bicicletă a asistat la scenă și a chemat polițiștii. Oamenii legii au intervenit imediat și i-au reținut pe cei doi tineri tocmai când „împărțeau prada”.

Femeia a fost transportată la Urgență, unde a primit asistența necesară.

Cei doi băieți, unul dintre care cu antecedente similare, se află acum în închisoarea juvenilă din Bologna.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.