Nu vor putea vota cu acte expirate
Politic 29 ianuarie 2019, 19:51 | 1416

Curtea Constituțională a respins ca nefondată sesizarea Avocatului poporului Mihai Cotorobai, potrivit căruia interdicția pentru cetățeni de a vota peste hotare în baza buletinului sau a pașaportului expirat este contrară Constituției. Decizia a fost luată încă pe 14 ianuarie, dar a fost făcută publică abia astăzi. Asupra acestei sesizări au deliberat și judecătorii recent numiți - Corneliu Gurin, Artur Reșetnicov și Raisa Apolschi. Aceasta din urmă este nașa președintelui PD, Vladimir Plahotniuc.

Judecătorii și-au motivat decizia prin faptul că valabilitatea pașaportului reprezintă singura exigență impusă de legislator pentru cetățenii Republicii Moldova, care doresc să voteze în secțiile de votare constituite peste hotare. În sesizarea sa, avocatul poporului Mihai Cotorobai spune că interdicția pentru cetățeni de a vota peste hotare în baza buletinului sau a pașaportului expirat este contrară Constituției. În opinia sa, interdicția este un tratament diferențiat în raport cu cetățenii care votează în țară, care pot vota în baza buletinelor de identitate, inclusiv, a celor provizorii. Avocatul consideră că acest tratament diferențiat aduce atingere substanței drepturilor electorale ale cetățenilor din diasporă și încalcă dreptul acestora de a alege. Mihai Cotorobai a mai argumentat în sesizarea că dreptul la vot este unul relativ și exercițiul acestuia poate fi supus unor limitări. Totuși, aceste limitări nu trebuie să constituie bariere în exercitarea dreptului la vot de către cetățenii Republicii Moldova aflați în străinătate. Judecătorii Curții au însă altă părere.

Decizia de inadmisibilitate a sesizării este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

Opinia ta contează. Comentează!