/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Bălțenii, speriați de maidanezi. În anul 2018, circa 470 de persoane au fost mușcate de câinii fără stăpân

29 ianuarie 2019, ora 18:46

Câinii fără stăpân bagă spaima în locuitorii orașului Bălți. Doar anul trecut în jur de 470 de persoane au ajuns la spital după ce au fost mușcați de maidanezi. Oamenii spun că aceștia s-au înmulțit, umblă în haită și uneori devin agresivi, atacând copiii și maturii. În plus, câinii fac mizerie și pe trotuare sau în parcuri. Urmăriți un reportaj la tema, realizat de corespondentul TV8 de la Bălți, Dumitru Pelin.

Printre bălțenii atacați de maidanezi este Ana Ionescu. Femeia spune că nu o singură dată a fost încolțită de haitele de câini fără stăpân.

Când m-au atacat a doua oară, m-am revoltat și mai mult și am vrut să ne adunăm toate victimele și să mergem la primărie. Ne-au spus însă că nu are rost, pentru că nimic nu se va soluționa acum. Problema va fi rezolvată doar când se va ridica acel azil”, Ana Ionescu, victimă.

Și această femeie spune că stă cu frica în sân atunci când trebuie să iasă în oraș.

Am ieșit din casă pe la orele cinci seara ca să întâlnesc copilul de la antrenament, mergeam pe aici și m-au înconjurat vreo zece câini, poate și mai mulți. Toți erau mari, toți lătrau, iar unul a început să mă muște, marele meu noroc a fost că eram în cizme de iarnă, că altfel avea să am răni pe picioare”, Tatiana Istrati, victimă

Potrivit autorităților municipale, în Bălți ar fi în jur de 4000 de maidanezi. Aceștia se adăpostesc în preajma tomberoanelor din curțile blocurilor.

(…) Aceasta e ferească Dumnezeu, ei vin înspre tine și pot să te muște și dacă mai ai vreo geantă, ei vin la geantă, și eu cum sunt cu astm, pot să cad și să mor acolo.

În primul rând, ei uneori sunt foarte agresivi, că sunt flămânzi. În al doilea rând, eu singură am văzut cum au atacat un copil. Bine că un bărbat i-a alungat și copilul care venea de la școală s-a dus acasă în liniște. Trebuie ceva de făcut cu aceasta, la noi sunt servicii speciale, care trebuie să se ocupe cu treaba aceasta.

Autoritățile locale spun că sunt la curent cu problema maidanezilor și caută metode de a o soluționa.

În principiu, noi am găsit în Rusia, e departe, dar altă ieșire încă nu am găsit. Acolo, în Rostov, se află utilajul pe care, posibil, o să-l cumpărăm”, Iurie Hmarnii, director DRCD, Bălți

La dânșii sunt utilaje speciale, care, cândva, când eram copil, părinții aveau făcut din fier un utilaj în care prindeau guzganii. El intra înăuntru și în urma lui se închidea ușa…

Anul trecut, sute de oameni au fost mușcați de câini și au fost nevoiți să treacă testul la rabie.

Pe parcursul anului 2018, s-au adresat medicului rabiolog, din cadrul Centrulul Consultativ, 468 de persoane, pe când în 2017 s-au adresat 401 de persoane afectate de rabie, cu 14 la sută mai puțin decât în 2018”, Elena Tureac, medic igienist

Potrivit autorităților municipale, o altă soluție de a scăpa de această problemă este și definitivarea construcţiei azilului pentru maidanezi, unde vor putea fi adăpostiți 500 de animale.

REPORTER: Dumitru Pelin

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram