image
Sursa foto: jurnal.md

Un fost executor judecătoresc din capitală, deferit justiției pentru trafic de influență

O femeie din capitală, care a activat anterior în calitate de executor judecătoresc, este învinuită că ar fi pretins 5000 de euro și 22 000 de lei, pentru a obține câștig de cauză într-un dosar civil.

În schimbul banilor, jurista susținea că ar avea influență asupra judecătorului care examina cauza civilă privind anularea documentelor care au stat la baza înregistrării dreptului de proprietate asupra unor apartamente din Chișinău, și-l va determina să emită o decizie favorabilă bărbatului.

Părțile pe cauza civilă erau în conflict și ulterior au avut o altercație, iar în privința bărbatului a fost pornită urmărirea penală pentru vătămarea integrității corporale.

Prin urmare, învinuita a mai pretins de la acesta 4500 de euro, sub pretextul mituirii angajaților poliției, în vederea evitării răspunderii penale.

Atât cauza civilă, cât și cea penală nu au fost soluționate până în prezent în favoarea „clientului” învinuitei, aflându-se pe rolul instanței de judecată.

Dosarul fostului executor judecătoresc a fost trimis în judecată.

Aceasta își recunoaște vina în comiterea traficului de influență.

Dacă va fi găsită vinovată, femeia, riscă o amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la cinci ani.

De menționat că, pe rețelele de socializare a fost răspândită de către internauți imaginea foto a învinuitei cu atenționarea tuturor să fie precauți, pentru că este vorba de o persoană ce operează mai multe scheme de înșelăciune și escrocherie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: