image
Sursa foto: Angliamea.ro

Avertismentul marilor lanțuri de magazine: Un Brexit dur, fără acordul cu UE va provoca o criză alimentară fără precedent

Un Brexit dur, fără un acord cu Uniunea Europeană, amenință securitatea alimentară a Marii Britanii și va avea drept consecință creșterea semnificativă a prețurilor și golirea rafturilor din supermarketuri, avertizează partronii din retail, potrivit BBC News.

Lanțurile de magazine M&S, Sainsbury's și Waitrose se numără printre cele care lansează un avertisment pentru parlamentarii britanici: este imposibil să facem stocuri de mâncare proaspătă, iar Marea Britanie este dependentă de importurile din Uniunea Europeană, scrie digi24.ro.

Avertismentul vine înaintea votului crucial din Parlament, care va fi dat în cursul zilei de luni. Scrisoarea companiilor din retail se folosește de propriile estimări ale guvernului britanic pentru a arăta că importurile prin strâmtoarea Calais ar putea scădea cu 87%, ceea ce ar putea declanșa o criză de alimente în Regatul Unit.

Companiile își exprimă și îngrijorările cu privire la majorările de tarife, în condițiile în care doar 10% din importurile de produse alimentare din Marea Britanie se supun în prezent regulilor Organizației Mondiale a Comerțului.

Dacă Marea Britanie ar decide să aplice normele OMC în cazul tuturor importurilor, costurile comercianților ar crește considerabil, ceea ce s-ar reflecta apoi din plin în prețul alimentelor.

Printre semnatarii scrisorii se mai numără și Lidl, KFC și Co-Op. Documentul mai arată că o treime din alimentele din Marea Britanie vin din Uniunea Europeană.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: