Principală  —  Ştiri  —  Social   —   În 2018, circa 360 de…

În 2018, circa 360 de femei din R. Moldova au fost diagnosticate cu cancer de col uterin. Cum poate fi prevenită maladia

În anul 2018, circa 360 de femei au fost depistate cu cancer de col uterin, 160 au decedat de această maladie, iar peste 4000 sunt la evidența medicilor. Vineri, 25 ianuarie, a fost lansată „Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin”. În 2019 Săptămâna a fost lansată printr-un eveniment public cu autoritățile, specialiștii medicali și femeile din satul Măgdăcești, se arată într-un comunicat al Fondului ONU pentru Populație din R. MOldova (UNFPA Moldova).

Studiul despre Cunoștințele, Atitudinile și Practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin, lansat la sfârșitul anului 2018, arată că mai mult de jumătate din femeile cu vârsta de 25-61 de ani din R. Moldova nu au făcut niciodată un test de screening al colului uterin. Cele mai multe femei nu fac testul din cauza fricii, a lipsei de timp sau necunoașterii unde să se adreseze.

Cancerul de col uterin este una din maladiile la femei, care poate fi prevenită ușor prin vaccinare contra Virusului Pappilomei Umane (HPV) în adolescență și screeningul colului uterin (Testul Papanicolau), o dată la 3 ani, în perioada 25-61 de ani. Acest test este gratuit în R. Moldova la medicul de familie.

Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin este organizată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Biroul de Cooperare al Elveției (SDC) și ONG „Viața fără Cancer”.

Pe parcursul lunarului de prevenire a  Cancerului, autoritățile publice centrale și locale în comun cu instituțiile medico-sanitare,  instituțiile de învățământ  și partenerii de dezvoltare vor desfășura un șir de acțiuni de comunicare, informare și sensibilizare a populației  privind importanța  prevenirii, diagnosticului și tratamentului cancerului de col uterin.

În cadrul instituțiilor medico-sanitare, punctelor de trecere a frontierei, gărilor auto vor fi distribuite materiale informative despre screeningul  de col uterin și HPV, în cinematografe vor fi derulate spoturi video despre prevenirea cancerului de col uterin.

În cadrul întreprinderilor și fabricilor, unde preponderent lucrează femei, vor fi desfășurate seminare informative privind cancerul și măsurile de prevenire a acestuia. Totodată, lucrătorii medicali vor desfășura sesiuni informative pentru femeile și tinerii din mediu rural în cadrul bibliotecilor comunitare, Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor și Centrelor maternale.

Foto: europalibera.org