/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Dinu Plângău, despre atacul de la Edineț: Tatăl unuia dintre agresori este vice-președintele OT a PDM de la Edineț. Președintele Organizației nu comentează

missing
27 ianuarie 2019, ora 19:31

Dinu Plângău, candidatul blocului ACUM DA PAS, care a fost agresat astăzi în fața Inspectoratului de Poliție Edineț, spune că unul dintre agresori ar fi fiul vicepreședintelui Organizației Teritoriale a Partidului Democrat de la Edineț. Acesta spune că ar avea legătură cu fostul deputat PDM, Oleg Sârbu, care este și candidatul democraților în circumscripția nr.3, Edineț.

Dinu Plângău mărturisește că telefonul de pe care a filmat oamenii care l-au atacat a fost deteriorat după ce unul din agresori l-a luat pentru a șterge înregistrările video. „Totodată tind să menționez că Inspectoratul de poliție are camere de supraveghere și sper ca înregistrările de pe acestea să nu dispară astăzi”, a scris candidatul pe o rețea de socializare.

Contactat de TV8, Dinu Plângău a spus că l-a recunoscut pe fiul vicepreședintelui OT al PDM dintr-o poză pe care i-a arătat-o colegii de partid. De asemenea, Dinu Plângău spune că mâine are programate mai multe întâlniri la Edineț cu observatori internaționali și reprezentanți ai ambasadelor în legătură cu acest caz.

De asemenea, politicianul a declarat pentru nordnews că a fost lovit în piept și a fost strâns de gât. „M-au lovit în piept, m-au apucat de gât chiar în fața comisariatului de Poliție Edineț. Polițiștii se uitau  și nu făceau nimic.  Agresorii mi-au sutras telefonul și au încercat să-l deterioreze. Probabil, le-a reușit pentru că unele imagini video nu pot fi redate.  Am depus o plângere atât la Poliție, cât și la Procuratură”, a menționat Dinu Plângău.

Candidatul susține că după ce a fost agresat a solicitat consultația medicului legist pentru a constata loviturile primite, însă acesta nu era la spital. Urmează să meargă mâine dimineață, la prima oră, pentru consultație.

Echipa nordnews a încercat sa obțină o reacție de la vicepreședintele OT a PDM de la Edineț și de la fiul acestuia, însă cei doi nu au raspuns la telefon. Contact telefonic, Oleg Sîrbu, candidatul PDM pe circumscripția Edineț și președintele OT de partid, a declarat pentru nordnews că nu comentează acest caz.

Asupra acestui caz în care este implicat Dinu Plîngău trebuie să se pronunțe organele abilitate. Îmi pare rău, că Dinu încearcă să implice numele meu în această campanie. Îl cunosc foarte bine pe Dinu, el știe. Vreau să trăim cu toții bine și cu Partidul Nostru și cu Steluța  și să ne spunem după alegeri bună ziua, dar să nu ne urâm. Am încredere  că această campanie să fie una corectă și echidistantă”, a menționat Oleg Sîrbu.

Amintim că astăzi candidatul blocului ACUM DA PAS pentru circumscripția Edineț, Dinu Plângău, a fost atacat de trei persoane, în fața Inspectoratului de Poliție Edineț. Potrivit lui, acest lucru s-a întâmplat după ce a făcut o intervenție live pe Facebook în care a anunțat mai multe intimidări asupra lui și a echipei acestuia.

Un candidat la parlamentare afirmă că a fost bătut după ce a dezvăluit acțiuni de intimidare asupra lui

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram