(video/foto) Impact mortal în apropiere de satul Bardar. Un bărbat și un băiețel de 1 an și-au pierdut viața

Două automobile s-au ciocnit frontal în apropiere de satul Bardar, raionul Ialoveni. În urma impactului, două persoane, printre care un copil, au decedat.

Potrivit ofițerului de presă, Silvia Vetcu, cazul a avut loc astăzi în jurul orei 12:25.

„Deplasându-se la fața locului, poliția a stabilit ca automobilul de model Dacia la volanul căruia se afla un bărbat de 31 ani, având ca pasager un bărbat de 21 ani, în timp ce se deplasa din direcția orașului Hîncești spre Chișinău, ieșind la depășire, a derapat pe traseu. Astfel, ajungând pe sens opus, a tamponat frontal automobilul de model Peugeot, la volanul căruia se afla un bărbat de 33 ani care avea în automobil cinci pasageri, doua femei de 31 și 26 ani, un bărbat de 57 ani și doi minori, o fetiță de 6 anisori și un băiețel de un anișor”, a menționat Silvia Vetcu.

În urma impactului, șoferul automobilului Peugeot a decedat pe loc, iar băiețelul aproape un anișor a decedat în drum spre spital.

Ceilalți pasageri au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.

Bardar / Sursa:UNIMEDIA

Alte circumstanțe se stabilesc.


Pub