Schimbările climatice ar putea distruge industria cafelei

Viitorul cafelei pare unul cât se poate de posomorât, din cauza schimbărilor climatice, de care ne facem vinovați. Combinația de încălzire globală, boli și defrișări a ajuns să împingă o industrie care valorează mai multe miliarde de dolari. Cercetătorii britanici de la Kew Gardens au descoperit că din cele 124 de specii de arbori de cafea care sunt cunoscute de oamenii de știință, în jur de 60% prezintă riscul de a dispărea. În unele părți ale lumii, este chiar mai rău. De exemplu, peste 71% din speciile de cafea sălbatică din Madagascar și zona Oceanului Indian sunt în pericol, scrie playtech.ro.

„Per total, faptul că riscul de dispariție a tuturor speciilor de cafea era atât de mare – aproape 60% – este cu mult peste rata normală de extincție a plantelor”, susține Aaron Davis, autorul raportului.

Cu ajutorul computerelor, Davis și echipa sa au descoperit că în jur de 75 de specii de cafea sunt amenințate cu dispariția. Dintre acestea, 13 sunt amenințate la modul critic, 40 amenințate, iar 22 vulnerabile. Nu toate aceste specii sunt folosite pentru a ne oferi cafeaua cu care suntem atât de obișnuiți în fiecare dimineață, dar problema este că, în natură, diversitatea genetică este un element de bază când vine vorba de continuitatea unei specii.

Industria de cafea se bazează pe două specii – arabica și robusta. Arabica reprezintă 60-70% din vânzările totale de cafea la nivel global. Doar că acum și această specie se află în pericol.

Partea bună e că nu e totul pierdut și că putem soluționa această problemă. Pentru asta trebuie să extindem și să protejăm habitatul natural al plantelor. „Dacă nu acționăm acum, pregătim un viitor trist pentru cafeaua pe care o savurăm și ne energizează în fiecare dimineață”, susține cercetătorul.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.