Primul raport pre-electoral IRI: Există o îngrijorare privind modalitatea de colectare a semnăturilor și validarea acestora

Institutul Republican Internațional a anunțat astăzi primele constatări ale misiunii sale de monitorizare a alegerilor parlamentare și a referendumului din 24 februarie 2019.

Raportul de monitorizare al Institutului Republican Internațional se referă la perioada 3 decembrie 2018 – 5 iauarie 2019.

Potrivit acestuia, există o îngrijorare din partea observatorilor în ceea ce privește modalitatea de colectare a semnăturilor, cât și validarea acestora.

IRI constată că Consiliile Electorale de Circumscripție Electorale Uninominale (CECEU au fost create în termen, sunt în componență completă șî își exercită funcția fără întârzieri sau impedimente

Totodată, IRI pune la îndoială constituirea unui anumit CECEU.

Potrivit Codului Electoral al Republicii Moldova, o circumscipție electorală uninominală cuprinde între 55.000 și 60.000 de alegători. Cu toate acestea, CECEU nr.44, Taraclia include 35.082 alegători – un număr mult mai mic decât cel indicat în codul electoral.

În plus, comuna Corjova, o unitate administrativă care cuprinde două sau mai multe localități aflate sub conducerea unei primării, a fost împărțită în CECEU nr.19 și CECEU nr.21, ceea ce poate provoca confuzie între alegătorii din comunitate.

De asemenea, unul din observatorii IRI a fost martorul unui concert public al unui artist internațional renumit, organizat în parteneriat cu un partid politic.

În cadrul concertului, a fost folosit logoul partidului și au fost ținute discursuri ale liderilor de partid. Influența potențială a unor astfel de activități în timpul alegerilor pre-campaniei asupra preferințelor alegătorilor rămâne ambiguă.

„Mulți dintre interlocutorii observatorilor însă, consideră că în prezent publicul larg nu dispune de informații și cunoștințe suficiente despre noul sistem electoral. Acest lucru ar putea crea confuzii și frustrări pentru alegători. IRI încurajează organele electorale să asigure educația civică a populației în materie electorală”, se mai arată în raport.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.