Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.01.2019

Jubileul de 10 ani a Parteneriatului Estic va fi marcat și la Chișinău

Jubileul de 10 ani a Parteneriatului Estic va fi marcat și la Chișinău

Aprofundarea dialogului politic moldo-polonez, extinderea relațiilor comercial-economice si susținerea parcursului european al Republicii Moldova de către autoritățile de la Varșovia au fost discutate, în cadrul întrevederii Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu Ministrul Afacerilor Externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz, la Davos.

În cadrul dialogului, Tudor Ulianovschi și Jacek Czaputowicz au trecut în revistă stadiul actual al relațiilor bilaterale, menționând dinamica pozitivă a acestora, în special pe segmentul comercial-economic, unde s-au dezvoltat parteneriatele investiţionale moldo-poloneze, ținând cont de faptul că în Republica Moldova activează peste 100 de întreprinderi cu capital polonez.

Potrivit MAEIE, cei doi miniștrii de externe au convenit să organizeze în viitorul apropiat o serie de acțiuni comune în contextul celebrării în 2019 a jubileului de 10 ani de la semnarea Parteneriatului Estic și consolidării eforturilor în vederea avansării dialogului RM-UE prin prisma implementării cu succes a reformelor asumate de Republica Moldova după semnarea Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus