Valeriu Ghilețchi va depune o sesizare și va cere sancționarea declarațiilor „discriminatorii care poartă și un vădit caracter electoral” ale GDM

Vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghițetchi, califică declarațiile făcute de Centrul de Informații GENDERDOC-M ca fiind nefondate și în context electoral, după ce organizația și-a exprimat îngrijorarea privind numirea acestuia în funcția de președinte al Comisiei APCE pentru Desemnarea Judecătorilor CtEDO.

Foto: UNIMEDIA

„Febra electorală i-a cuprins și pe cei mai aprigi activiști civici cu agende ultra-progresiste ce au decis să lanseze atacuri la persoană, discriminându-mă pe criterii religioase și promovând un discurs de ură împotriva mea.

Brusc, Dna Angelica Frolov s-a arătat „îngrijorată” la 1 an distanță(!) că dețin funcția de președinte al Comisiei APCE pentru Alegerea Judecătorilor CtEDO și a lansat o campanie de denigrare în spațiul public. Pe unde oare se plimbau îngrijorările domniei sale când parlamentarii din APCE m-au ales pentru prima dată în această funcție? Sau atunci, pur și simplu, nu eram în campanie electorală?

Regret aceste atacuri nefondate. Comportamentul lor, însă, nu mă surprinde deloc, pentru că e tras la indigo cu cel din alegerile prezidențiale din 2016. Astăzi, exact ca și atunci, sunt acuzat și denigrat pe nedrept și fără probe concludente de către unii activiști civici care-și scot „artileria” în preajma alegerilor parlamentare pentru a juca în favoarea unor contracandidați”, a anunțat Ghițechi, într-un comunicat.

Valeriu Ghilețchi spune că va face sesizare la Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității în care va cere să fie „sancționate aceste declarații discriminatorii care poartă și un vădit caracter electoral. Să ajungem oare până la faptul ca unii să conteste dreptul creștinilor de a se afla în serviciul societății și a comunității europene?”, conchide politicianul.

Menționăm că GDM a menționat într-un comunicat emis presei că „în activitatea sa de politician, Valeriu Ghilețchi s-a remarcat printr-un şir de declaraţii şi acţiuni orientate împotriva drepturilor omului în Republica Moldova și, în primul rând, împotriva drepturilor egale ale lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor, persoanelor transgen, precum și împotriva drepturilor reproductive ale femeilor din Republica Moldova”.


Pub