Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.01.2019

Premierul a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE/ODIHR de observare a alegerilor parlamentare, Mátyás Eӧrsi

Premierul a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE/ODIHR de observare a alegerilor parlamentare, Mátyás Eӧrsi

Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu șeful Misiunii OSCE/ODIHR de observare a alegerilor parlamentare din Republica Moldova, Mátyás Eӧrsi.

Premierul a apreciat interesul și disponibilitatea ODIHR și ale țărilor participante la OSCE de a da curs invitației Republicii Moldova de a observa procesul electoral din țara noastră. „Suntem conștienți de importanța desfășurării unor alegeri libere, corecte și transparente, conform tuturor standardelor internaționale. Vom depune toate eforturile necesare în acest sens. Ne dorim, totodată, să avem parte de obiectivitate. Dacă apar întrebări, îngrijorări, apelați, suntem deschiși”, a spus Pavel Filip.

La rândul său, Mátyás Eӧrsi, a mulțumit pentru invitația de a participa la observarea alegerilor din țara noastră. Echipa de bază a misiunii este formată din 28 de observatori pe termen lung și circa 100 de observatori pe termen scurt. Concluziile și recomandările observatorilor se vor regăsi în rapoartele de monitorizare a alegerilor.

Misiunea de observare a alegerilor a Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE și-a început activitatea în țara noastră pe data de 16 ianuarie 2019. Acesta este al 14-lea scrutin pe care misiunea ODIHR îl monitorizează în Republica Moldova, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus