Victor Ianukovici, condamnat la 13 ani de închisoare de un tribunal din Kiev

Un tribunal din Kiev l-a condamnat, în absență, pe fostul președinte al Ucrainei Victor Ianukovici la 13 ani de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat de trădare de patrie, transmite tvrain.ru.

Foto: unian.net

Ianukovici a fost găsit vinovat și de complicitate în desfășurarea unui război agresiv împotriva Ucrainei din partea Rusiei.

Procurorii au cerut pedeapsa cu 15 ani de închisoare.

Cazul pe numele lui Ianukovici se află pe masa judecătorilor din iunie 2017. Dosarul este unul dintr-o serie de cauze penale intentate împotriva fostului președinte al Ucrainei, în urma loviturii de stat din 2014.

După lovitura de stat din Ucraina, Victor Ianukovici a plecat în Federația Rusă. Rada Supremă a Ucrainei l-a privat de titlul de președinte al țării, funcție pe care o ocupa din anul 2010.

În 2014 pe numele lui Ianukovici a fost emis mandat de arest în lipsă.


Pub