23:56:13 24.04.2024
Stiri

Fostul președinte al Academiei de Științe a Moldova, pe banca ACUZAȚILOR: Duca riscă să stea la ÎNCHISOARE

Anticorupție 24.01.2019 12:09 Vizualizări3065 Autor: Ziarul National
Fostul președinte al Academiei de Științe a Moldova, pe banca ACUZAȚILOR: Duca riscă să stea la ÎNCHISOARE


Fostul președinte al Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), Gheorghe Duca, și soția acestuia, fost rector al Universității Academiei de Științe, vor ajunge pe banca acuzaților, după ce Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală pe numele lor.

Soții Duca sunt învinuiți de depășirea atribuțiilor de serviciu soldată cu un prejudiciu material în proporții deosebit de mari.

Potrivit procurorilor, soții învinuiți, deținând funcții de conducere în cadrul AȘM și, respectiv, al Universității acesteia, având atribuții de gestionare a finanțelor și contabilității, ar fi comis un șir de încălcări care au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 929 536,67 de lei.

Aeștia și-ar fi atribuit în mod ilicit salarii mai mari pentru activitățile de administrare și cercetare desfășurate decât zilele efectiv lucrate, precum și prime și sporuri nejustificate, aflându-se frecvent în deplasări de serviciu peste hotarele țării și concedii de recuperare, fapt neindicat în tabelele de pontaj.

Soții Duca au fost obligați să nu părăsească republica pe durata anchetei, iar pe casa de locuit a acestora a aplicat sechestru, fiind înaintată și o acțiune civilă în vederea reparării prejudiciului cauzat.

Gheroghe și Maria Duca au demisionat din funcții în plin proces penal.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o amendă de la 32 500 la 57 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani. De asemenea, cei doi nu vor avea dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de la 2 la 5 ani.

Gherghe Duca a demisionat la finele anului trecut din funcția de președinte al AȘM. El a declarat atunci că nu este vinovat și că-și va demonstra nevinovăția în instanța de judecată.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md