20:54:28 16.04.2024
Stiri

Al doilea om în ierarhia PUTERII de la București spune că este necesară „o UNIRE deplină, o unire politică, administrativă” cu R. Moldova

Știri 24.01.2019 16:05 Vizualizări1839 Autor: Ziarul National
Al doilea om în ierarhia PUTERII de la București spune că este necesară „o UNIRE deplină, o unire politică, administrativă” cu R. Moldova


Președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, este convins că nu e suficient ca R. Moldova să fie alături de România în Uniunea Europeană, așa cum se discută de mai mult timp. În opinia oficialului de la București, este necesară o Unire deplină, o unire politică și administrativă între cele două maluri ale Prutului.

Declarația a fost făcută astăzi la Focșani, în cadrul şedinţei solemne a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) şi a Uniunii Consiliilor Raionale din R. Moldova (UCRM), cu ocazia împlinirii a 160 de ani de Unirea Principatelor Române.

„Avem o datorie istorică faţă de Moldova! România, ca ţară membră a Uniunii Europene, îşi va îndeplini această datorie. Ştiţi foarte bine că suntem ţara care milităm cel mai puternic pentru a permite Moldovei să-şi continue traseul european. Chiar şi în aceste zile, întâlnirile pe care le-am avut la Bucureşti în cadrul manifestărilor dedicate Preşedinţiei rotative mi-au permis să discut acest subiect, al evoluţiei Moldovei şi al drumului său, al parcursului său occidental, cu parteneri occidentali din Franţa, din Marea Britanie, arătând fără niciun fel de echivoc că Moldova trebuie să fie susţinută şi am convingerea că pe perioada Preşedinţiei noastre vom în măsură să facem mai multe demersuri şi eforturile să fie mai utile, mai fructuoase pentru a ajuta Moldova să-şi continue acest drum", a spus Călin Popescu-Tăriceanu.

Preşedintele Senatului şi-a exprimat dorinţa unei uniri depline a României cu Moldova, „în aceleaşi graniţe istorice în care poporul român s-a dezvoltat şi a trăit”.

„Suntem acelaşi popor, avem aceeaşi limbă, aceeaşi istorie, aceleaşi obiceiuri, tradiţii, avem extrem de mult în comun. (...) Mi-aş dori să avem o unire care să fie implicită (...), să avem o unire deplină, o unire politică, o unire administrativă, care să ne permită să fim, aşa cum am fost odinioară, în aceleaşi graniţe istorice în care poporul român s-a dezvoltat şi a trăit. Această doleanţă cred că este împărtăşită şi de cei mai mulţi dintre dumneavoastră, este împărtăşită şi de un procent extrem de larg din populaţia din România şi bănuiesc că şi din Republica Moldova. Sentimentele acestea solide, legăturile de sânge nu le poate distruge nimenea. Nici măcar consecinţele nefaste ale celui de-al Doilea Război Mondial nu au putut să distrugă aceste legături, care sunt atât de solide şi pentru care noi trebuie să lucrăm în continuare pentru a le menţine", a mai declarat Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a făcut o paralelă între politicienii care au făurit Unirea Mică la 1859 şi cei de astăzi, făcând apel la un comportament din partea politicienilor de astăzi care să "stârnească admiraţia partenerilor noştri europeni, şi nu critici".

"Cu 160 de ani în urmă au avut (oamenii politici - n.r.) curajul să-şi ia destinul în propriile mâini, în pofida opoziţiei care a fost imediată, dar acest curaj a fost binevenit şi a fost şi răsplătit. Aşa s-au pus bazele statului român modern. Poate şi pentru noi, preşedinţii de consilii judeţene, nu sunt toţi de aceeaşi culoare politică, poate şi pentru noi ar fi un moment de inspiraţie fericit să ne gândim la ce au făcut înaintaşii noştri şi să încercăm, astăzi, în zilele noastre, un comportament poate la fel, mai ales că România în acest moment deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi ar fi bine ca România să se prezinte cât mai bine, încât să stârnim admiraţia partenerilor noştri europeni şi nu critici", a subliniat Tăriceanu.

Liderul ALDE le-a urat succes moldovenilor în viitoarele alegeri interne, exprimându-şi speranţa că aceştia îşi vor continua drumul spre Vest.

„Este un moment, aş spune, crucial, în care Moldova trebuie să demonstreze fără echivoc încotro vrea să se îndrepte. Ştiu că există tendinţe nu întotdeauna care exprimă o anumită coerenţă în legătură cu direcţia către Vest, către Occident. Există şi alte tendinţe în Moldova, dar (...) trebuie să încercăm, dumneavoastră şi noi, să contribuim cu ceea ce putem pentru a convinge oamenii că acesta este drumul care este cel mai bun pentru viitorul Moldovei, drumul spre Europa", a spus acesta, citat de AGERPRES.

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea Moldovei cu Ţara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md