Valeriu Ghilețchi, ales din nou președinte al Comisiei APCE pentru desemnarea Judecătorilor CtEDO

Vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, a fost reales în funcția de Președinte al Comisiei din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru alegerea judecătorilor CtEDO.

Foto: UNIMEDIA

„Sunt onorat să fiu ales pentru un nou mandat în calitate de Președinte al Comisiei pentru alegere judecătorilor la Curtea Europeană a Dreptrurilor Omului. Mulțumesc Grupului PPE/CD din cadrul APCE pentru încrederea și susținerea acordată”, a scris Valeriu Ghilețchi pe Facebook.

APCE este formată din 318 de parlamentari delegați de către parlamentele naționale ale celor 47 de state membre ale Consiliului și în general se întrunește de patru ori pe an pentru sesiuni plenare de o săptămână de la Strasbourg, Franța.

Menționăm că Ghilețchi candidează independent la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova pe circumscripția nr. 51 din SUA și Canada.

Pe aceeași circumscripție candidează Dumitru Alaiba (ACUM) Ghenadie Moroșanu (PDM), Gaik Vartanean (PSRM), Viorel Savva (candidat independent).


Pub