Ştiri

Sursa imaginii: ipn.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

23 Ian. 2019 / 18:02

Moldova se află sub pragul epidemic de gripă

Moldova se află sub pragul epidemic de gripă. Ministerul Sănătăţii atenţionează că nivelul de imunizare în unele localităţi este mai mic de 50 la sută. Până acum au fost înregistrate 270 de cazuri de gripă, iar şase persoane au pierdut lupta cu boala, relatează Mesager.

Printre cei decedaţi este un adolescent şi o femeie de 34 de ani, care tocmai a adus pe lume un copil. Femeia s-a stins la două zile după naştere.

„Nici una din persoanele care din păcate au decedat nu a fost vaccinată, s-a adresat tardiv la medic. În Republica Moldova 67 de localităţi din cele pe care eu le-am vizat sunt deja afectate, dar indicatorul la 100 de mii de populaţie este circa 315, adică acesta deja se apropie sub pragul epidemic”, a declarat Constantin Spânu, virusolog la Agenţia Naţională de Sănătate Publică.  

Majoritatea oamenilor recunosc că nu se adresează la medic după primele simptome de boală, dar apelează la remediile naturiste. 

„Ceapă, usturoi, miere cu lămâie, ceaiuri cu ierburi şi gata”. „Medicamentele cu care ne-au învăţat părinţi, naturale, câteodată izvar”. „Usturoi, fac mult sport. Medicamente foarte rar, la sfatul medicului”. Atunci când am febră pot să mă duc la medic, dar până la asta nu mă adresez la medic şi nu i-au medicamente”, spun oamenii.

În acelaşi timp, în ţară continuă imunizarea grupurilor de risc. Astfel, 30 de mii de doze de vaccin au fost procurate şi administrate femeilor gravide, copiilor şi persoanelor cu maladii cronice. Alte aproximativ 130 de mii au fost donate şi au ajuns în ţară la sfârşitul anului trecut.

„Vaccinul a fost repartizat în Centrele de Sănătate Publică şi se găseşte în Centrele Medicilor de Familie şi fiecare persoană are dreptul să se adreseze la medicul de familie”, a menţionat Constantin Spânu.

Păreri împărţite sunt legate şi de imunizare.

„Nu m-am vaccinat pentru că sunt alergică, însă sunt pentru imunizare. „Sunt pentru vaccinuri, toată lumea civilizată se vaccinează şi aşa consider că e normal”. „Verişoara mea a decedat de la vaccin şi de asta eu tot nu vreau”, spun oamenii.

Până acum au fost înregistrate 270 de cazuri de gripă în întreaga ţară, dintre care peste 100 de cazuri au fost deja confirmate de laborator. Totodată, în raioanele Căuşeni, Anenii Noi, Bălţi, Călăraşi, Ocniţa, Soroca şi Străşeni - rata imunizării împotriva virusului este de doar 50 la sută. Autorităţile anunţă că de la începutul sezonului rece au fost confirmate peste 120 de mii de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii.

Comentarii

Citeste si ...

„NU corupţiei în Poliţie” - campanie de informare şi sensibilizare

Ştiri / Social

18 Ian. 2019 / 14:00

„NU corupţiei în Poliţie” - campanie de informare şi sensibilizare

Primul caz de rujeolă din acest an a fost înregistrat la un copil din municipiul Chişinău

Ştiri / Social

20 Ian. 2019 / 19:27

Primul caz de rujeolă din acest an a fost înregistrat la un copil din municipiul Chişinău

Şase oameni au decedat de gripă în Moldova

Ştiri / Social

22 Ian. 2019 / 19:05

Şase oameni au decedat de gripă în Moldova