Aproape șase mii de copii au apelat la Serviciul „Telefonul Copilului” pe parcursul anului 2018

telefon

Lipsa de comunicare și sentimentul de singurătate, dificultăţi și conflicte de relaţionare cu semenii, probleme sentimentale au fost problemele abordate de către copii la serviciul telefonic gratuit „Telefonul copilului”, pe parcursul anului 2018.

În această perioadă, au fost recepţionate 5853 apeluri, dintre care 4298 unice, iar 1555 repetate. De serviciile „Telefonul Copilului” au beneficiat 3746 de copii și 552 persoane adulte.

Cele mai frecvente sunt apelurile de consiliere 1664, prin care solicită suport atât copiii, cât şi adulţii, pe subiecte legate de comunicare, situaţii de hărţuire, probleme sentimentale, de relaţionare și, nu în ultimul rând, pe subiecte legate de anxietate şi sexualitate.

În 580 de cazuri, adulţii şi copiii au apelat pentru a se informa despre specificul serviciului, drepturile copilului şi modalităţile de cunoaştere şi studiere a acestora, de procedura de solicitare a ajutorului material sau de informații despre stabilirea regimului de întrevedere cu copii. Vârsta copiilor care au telefonat variază, de la 7 la 18 ani.

Circa 1726 de apeluri considerate „irelevante” la prima vedere, din partea copiilor, care sună pentru prima oară, din curiozitate, ei revin deja cu sesizări reale, raportând uneori cazuri grave de abuz și/sau exploatare.

Doar în anul 2018, au fost raportate 328 de cazuri de încalcare gravă a drepturilor copilului.

Dinamica apelurilor, specificul acestora şi cele mai recente detalii despre activitatea serviciului pot fi găsite în Raportul de activitate a Telefonului copilului pentru anul 2018.

Menționăm că, circa 30 969 apeluri au fost recepţionate şi înregistrate până în prezent, de la lansarea Serviciului Telefonul Copilului din 4 iunie 2014.

Informăm că, din 1 ianuarie 2019, „Centrul Național de Formare, Asistență, Consiliere și Educație din Moldova” (A.O. CNFACEM) implimentează în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Muncii şi Protecţiei Sociale serviciul Telefonul copilului cu numărul scurt 116 111 (24/24, gratuit din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, anonim şi confidențial).

De asemenea poate fi accesat prin mijloace de comunicare în rețeaua Internet.

skype: TelefonulcopiluluiMoldova116111 (L-D de la 08:00-20:00)

pagina web: www.telefonulcopilului.md.

Serviciul activează non-stop, apelul este gratuit, confidențial și anonim.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente