Trimite e-mail | Printeaza
Economie
22.01.2019

Tudor Ulianovschi la Davos: ”Republica Moldova este interesată în sensibilizarea companiilor multinaționale şi fructificarea relațiilor comercial-economice cu statele lumii”

Tudor Ulianovschi la Davos: ”Republica Moldova este interesată în sensibilizarea companiilor multinaționale şi fructificarea relațiilor comercial-economice cu statele lumii”

Republica Moldova este interesată în extinderea dialogului politic și diplomatic cu diferite țări, fructificarea relațiilor comercial-economice și intensificarea schimburilor comerciale cu statele lumii, inclusiv cele din Asia, Golful Persic și alte zone, precum și de atragerea investițiilor străine directe în economia naţională prin sensibilizarea companiilor multinaționale. Declarația a fost făcută de către Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul întrevederilor şi discuțiilor avute cu oficiali de rang înalt din diferite state și reprezentanți ai mediului de afaceri, participanți la cel mai mare Forum Economic Mondial, care astăzi si-a deschis lucrările la Davos, Elveția.

În cadrul discuțiilor cu Ministrul de Finanțe al Singapore-ului, Heng Swee Keat, șeful diplomației moldovenești a manifestat interesul Republicii Moldova de a extinde și intensifica prezența diplomatică a țării noastre în regiunea Asiei prin instituirea unui Consulat Onorific în Singapore pe parcursul anului curent. Totodată, cei doi miniștri au avut un schimb de opinii privind preluarea experienței Singapore-ului în dezvoltarea parcurilor industriale și administrarea «Orașelor inteligente» - «Smart City», precum și reformarea sistemului de achiziții publice prin implicarea companiilor multinaționale și asigurarea transparenței instituționale.
 
Totodată, Ministrul Tudor Ulianovschi a avut astăzi o serie de întrevederi cu reprezentanții companiilor multinaționale, precum directorul  general al Consiliul de Dezvoltare Economică din Bahrain, Simon Galpin, vicepreședintele Holdingului Al Dahra, Khadim Al Darei, directorul executiv al Agenției Multilaterale de Garantare a Investițiilor ( MIGA), Keiko Honda, în cadrul cărora Ministrul Ulianovschi a reiterat interesul producătorilor autohtoni din ţara noastră de a extinde exporturile produselor moldovenești în regiunea Golfului Persic, prezentând proiectele naționale în vederea atragerii investițiilor străine în dezvoltarea şi modernizarea procesului educațional din ţara noastră prin preluarea celor mai bune practici ale Agenției Multilaterale de Garantare a Investițiilor.

Reprezentanții Holdingului multinațional Al Dahra care au inițiat relații comerciale cu peste 65 de state, vor efectua în viitorul apropiat o vizită de documentare în Republica Moldova, iar reprezentanții Consiliului Economic de Dezvoltare din Bahrain au manifestat un interes pentru semnarea unui Memorandum de cooperare cu Agenţia de Atragere a Investițiilor din Republica Moldova.

Conducerea Agenției Multilaterale de Garantare a Investițiilor si-a exprimat interesul de a oferi Republicii Moldova cele mai pune practici in procesele de regularizarea a parteneriatelor public-privat, precum si asigurarea garantării investițiilor străine în domeniile de infrastructură din ţara noastră.

Potrivit MAEIE, ceremonia de deschidere a Forumului Economic Mondial a avut loc astăzi la Davos, în prezenţa Președintelui Elveției şi a fondatorului Forumului Economic Mondial, renumitului Profesor Klaus Schwab. La ceremonia de deschidere au participat şefi de state, prim-miniștri, miniștri, conducerea de vârf a diverselor organizații internaționale, reprezentanți ai numeroaselor companii multinaționale si ai societăţii civile.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus