Jurnal TV, asaltat cu sancţiuni
Social 22 ianuarie 2019, 22:02 | 12437

Curtea de Apel Chișinău a admis cererea de chemare în judecată, depusă de Partidul Democrat împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului și a postului Jurnal TV. Astfel, contestația PD, care cere sancționarea postului nostru de televiziune, va fi reexaminată. Această hotărâre a instanţei este ilegală, afirmă avocatul Jurnal TV .

Este vorba despre o ediție a emisiunii Ora Expertizei, la care, potrivit PD, s-ar fi admis agitație electorală. Asta deși CCA a scris negru pe alb că ”Jurnal TV NU a admis agitație electorală în emisiunea respectivă”. Oricum, instanţa a dispus ca CCA să efectueze un control repetat asupra respectării legislaţiei audio-vizuale de către Jurnal TV, monitorizare care ar urma să se soldeze cu o nouă avertizare publică pentru postul nostru de televiziune. Mai mult. Hotărârea judecătoarei poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie în termen de doar o zi. Avocatul Jurnal TV, Dumitru Pavel, spune că va contesta hotărârea instanţei, pe care o califică drept vădit ilegală şi neîntemeiată.

Reprezentantul Partidului Democrat, Vadim Moţarschi, nu vrea să comenteze situația. Asta în condiţiile, în care instanţa nu a permis ca dezbaterile din şedinţă să fie filmate.

Cât despre faptul că la Jurnal TV s-ar fi admis agitaţia electorală în cadrul emisiunii Ora Expertizei din 2 ianuarie, avocatul postului spune că însăși reprezentantul PD a fost nevoit să recunoască în cadrul şedinţei de judecată că particiapanţii la emisiune NU au lansat îndemnuri de a fi votaţi.

Decizia judecătoarei Viorica Mihăilă, prin care instanţa practic obligă Consiliul Coordonator al Audiovizualului să sancţioneze postul Jurnal TV vine după ce luni, CCA a penalizat deja telviziunea cu avertizare publică, pentru că ar fi fi admis încălcări în cadrul altei ediţii a emisiunii Ora Expertizei, din 8 ianuarie, la care a fost invitat vicepreşdintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie