(video) Doi bărbați din Strășeni, reținuți pentru un jaf comis în 2018

Doi bărbați, ambii în vârstă de 29 de ani, originari din Strășeni și Călărași, au fost reținuți de poliție, fiind suspectați de jaf. Anterior, aceștia au mai fost judecați pentru furt, tâlhărie, șantaj.

La finele anului trecut, Poliția din Strășeni a fost sesizată precum că două persoane necunoscute, ar fi pătruns pe timp de noapte într-o anexă a unei Asociații Obștești din satul Cojușna, unde, agresând paznicul, au sustras mai multe bunuri (calculator, telefon mobil, centru muzical, alte obiecte și mijloace bănești) . Prejudiciul cauzat fiind de circa 30 000 lei.

În cadrul acțiunilor de investigare, polițiștii au stabilit că indivizii practică o activitate infracțională de sustragere a bunurilor din avutul proprietarului, prin aplicarea violenței psihice sau fizice asupra victimelor.

Astfel, ca urmare a acțiunilor întreprinse, polițiștii au stabilit că, aceștia acționau conform unui plan bine stabilit. Racolau victimele prin intermediul rețelelor de socializare (bărbați), sub pretextul de a face cunoștință, apoi, prin abuz de încredere, convingeau victimele să se întâlnească acasă la ei. Aici, suspecții, prin aplicarea violenței fizice, deposedau clienții de bunuri.

La 16 ianuarie, a fost infiltrat un polițist sub acoperire, astfel a fost organizată o întâlnire în sec. Buiucani a capitalei, unde suspecții au fost reținuți.

Audiați de polițiști, suspecții și-au recunoscut vina.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru jaf. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă închisoare de la 3 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 25 000 la 500 000 unități convenționale.


Pub