Zagorodnâi, Carpov și Calmâc vor la ANRE
Politic 21 ianuarie 2019, 15:40 | 1474

Încă trei fotolii de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică au fost puse la bătaie. Deputații din Comisia parlamentară economie s-au întrunit astăzi în ședință și au decis admiterea a nouă dosare din 11. Printre candidați se numără deputatul PD, Anatolie Zagorodnâi, deputatul din grupul parlamentar Popular European, Eugen Carpov, și fostul ministru al Economiei, Octavian Calmâc. Tot astăzi, a avut loc proba interviului în cazul concursului la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor.

Proiectul de decizie în cazul ANRE a fost prezentat de deputatul Vladimir Golovatiuc, secretarul comisiei, întrucât șeful structurii participă la concurs. Nu au fost admise două dosare.

Urmează proba interviului. Săptămâna trecută, alți nouă candidați au fost admiși la concursul pentru ocuparea a două funcții de conducere vacante la ANRE. Printre aspiranți se numără președintele Comisiei economie, Ștefan Creangă, deputat din partea grupului Partidului Popular European, ales anterior pe listele PLDM, dar și președintele Curții de Conturi, fostul deputat Veaceslav Untila. De menționat că la ultima ședință a Legislativului, din anul trecut, Untila l-a propus în calitate de membru și vicepreședinte al Curții de Conturi pe Viorel Chetraru, fostul director al Centrului Național Anticorupție. Pentru toate cele cinci funcții disponibile, audierea candidaților va avea loc miercuri. La ședința comisiei a mai avut loc și interviul în cazul celor trei candidați pentru funcția de director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor - Roman Vitiuc, Irina Gutniuc și deputatul PD, Anatolie Zagorodnâi, fost comunist. Totul s-a desfășurat cu ușile închise pentru presă.

La telefon, președintele Comisiei economie, buget și finanțe Ștefan Creangă ne-a declarat că rezultatele concursului vor fi publicate până la sfârșitul zilei pe pagina web a Parlamentului. Până la această oră, nu există vreun comunicat. Agenția Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor este o instituție creată în 2015 ce se ocupă cu examinarea contestaţiilor formulate în cadrul procedurilor de achiziţie publică. De menționat că la ultima ședință din sesiunea parlamentară toamnă-iarnă, ce s-a desfășurat acum o lună, în Legislativ au avut loc numiri pe bandă rulantă referitoare la ocuparea funcțiilor de conducere în câteva instituții de stat, fiind votați mai mulți deputați PD.

Opinia ta contează. Comentează!