Până acum au fost publicate profilurile a 16 socialiști, 12 democrați, 12 candidați din partea blocului ACUM, patru candidați de la partidul Șor și a unui comunist.
„Am întâlnit donații la partide foarte mari, mai mari decât veniturile familiei declarate. Sunt candidați care și-au donat venitul pe doi ani, unui partid. Avem candidați care au, dacă împărțim pe doi ani veniturile care au fost declarate, câte o mie de lei pe lună. La mulți candidați constatăm că au interese financiare, au activități în anumite firme, dar ele nu sunt declarate”, Cornelia Cozonac, președintă CJI.
Profilurile deja gata au fost publicate pe site-ul moldovacurata.md, urmând ca timp de o lună să fie analizați în jur de 250 de candidați sau potențiali candidați la funcția de deputat.
„Persoanele care nu au activat într-o funcție publică, practic nu prea au informații despre ele publice, care noi am putea să documentăm. Noi avem o problemă cu CEC care, în ultimii ani, din 2016 blurează informația despre locul de muncă și locul de trai al donatorilor”, Cornelia Cozonac, președintă CJI.
„Inițiativa civică pentru un Parlament Curat și-a propus să treacă prin acest filtru al monitorizării aproximativ 250 de candidați sau potențiali candidați. Până în ziua pre-ziua campaniei electorale profilurile a cel puțin 75 de persoane care au probleme severe de integritate”, Petru Macovei, director API.
De asemenea, în cadrul proiectului jurnaliștii au atacat în judecată Autoritatea Națională de Integritate pentru că instituția le-ar fi îngrădit accesul la informații. Dosarul se examinează la Judecătoria sectorului Râșcani. Inițiativa Civică „Pentru un Parlament Curat” este realizată de către organizațiile API, ADEPT, CIJ și Centrul de Analize și Prevenire a Corupției, cu susținerea fundației SOROS prin „Programul Buna Guvernare”.