Ştiri

Sursa imaginii: mediafax.ro

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Internaţional

20 Ian. 2019 / 13:17

Un cutremur masiv, cu magnitudinea de 6,7 grade pe scara Richter, s-a produs în Chile

Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă seara în Chile, fiind resimţit în centrul şi nordul ţării şi provocând pagube materiale minore, au anunţat reprezentanţii Institutului American de Geofizică (USGS), citaţi de Reuters.

Seismul s-a produs sâmbătă, la ora locală 22:32 (duminică, 3:32, ora României) la o adâncime de 53 de kilometri. Epicentrul a fost înregistrat la aproximativ 15 kilometri de oraşul Coquimbo.
Autorităţile nu au emis avertizare de tsunami.
 
Cutremurul a fost resimţit puternic în oraşul La Serene, situat la aproximativ 400 de kilometri de capitala ţării, Santiago. Locuitorii oraşului au transmis că mai multe clădiri vechi au fost afectate şi a existat o scurtă pană de curent.
 
Chile se situează în Cercul de Foc al Pacificului, o zonă cu risc seismic ridicat. Ţara este ferită totuşi de posibilitatea unui cutremur devastator, datorită condiţiilor de siguranţă care sunt respectate în procesul de construcţie al clădirilor.

Comentarii