(video) Prima Toyota GR Supra s-a vândut la licitaţie cu preţul a 42 de exemplare obişnuite

Primul exemplar de serie a noii generaţii Toyota GR Supra a fost vândut acum câteva ore în Scottsdale, Arizona, în cadrul unei licitaţii organizată de casa Barrett-Jackson. Maşina a fost cumpărată în schimbul a 2.1 milioane de dolari!

Toţi banii primiţi în schimbul automobilului sportiv, care și-a făcut debutul mondial pe 14 ianuarie 2019, în cadrul Salonului Auto de Nord-American de la Detroit, vor fi folosiţi pentru caritate, fiind redirecţionaţi către American Heart Association (AHA) şi Bob Woodruff Foundation (BWF).

Vezi şi: Video News: Noua Toyota GR Supra – impresiile AutoBlog.MD

“Când Toyota lansează un vehicul de acest calibru, aveți doar o șansă să procedaţi corect – și această licitație a fost locul perfect. După 20 de ani aceasta marchează întoarcerea unei legende. Amatorii maşini sport deja visează să facă derapaje în spatele volanului unui nou Supra și suntem bucuroși să facem parte din transformarea acestui vis într-o realitate”, a declarat Bob Carter, vicepreședinte executiv în departamentul vânzări a Toyota Motor North America.

Unică în toată lumea, această maşină este singura care va avea un cod VIN care se va încheia cu cifrele 20201 – “2020” reprezentând anul din gama căruia va face parte noua GR Supra, iar “1” însemnând că este primul vehicul care a ieşit de pe linia de producţie.

Exteriorul este finisat într-o nuanţă gri mată specială, corpuri roşii ale oglinzilor retrovizoare și jante vopsite într-un negru mat. În interior, exemplarul Supra este la fel de unic, cu inserții roșii și elemente din fibră de carbon, reprezentând astfel şi primul exemplar din ediţia de start care este dedicată pentru piața din SUA.

Sub capotă mai are un detaliu special – semnătura lui Akio Toyoda, actualul şef al Toyota Motor Corporation şi cel care s-a implicat personal în testarea maşinii, realizată pe capacul motorului.

“A fost o onoare să ne alăturăm lui Bob Carter și restului echipei Toyota, aici, pentru vânzarea istorică a primului exemplar de serie Toyota Supra 2020. Emoţiile incredibile care au apărut atunci când Supra a fost adusă în faţa publicului au fost resimțită de toată lumea din arenă. Acesta a fost un moment cu adevărat special după 20 de ani. Mai important, suntem încântați ca ne-am alăturat echipei Toyota în eforturile lor de a strânge fonduri în lupta împotriva bolilor de inimă și accidentelor vasculare cerebrale, precum și de a susține veteranii noștri”, a adăugat Craig Jackson, președinte și CEO al Barrett-Jackson.

De menţionat că ofertantul câștigător a beneficiat, de asemenea, de un program complet “VIP race track experience”, care include un costum de curse profesionist complet personalizat, dublu acces VIP și acces special la TOYOTA OWNERS 400 de pe circuitul Richmond Raceway cu şansa de a conduce un pace car și de a mai face nişte tururi cu pilotul Michael Waltrip.


Printre alte câteva sute de maşini care s-au vândut în aceste zile la un preţ mai mare decât cel original s-au numărat: (inclusiv primul nou Ford Mustang Shelby GT500, primul Ford GT Heritage Edition cu livrea Gulf Racing sau primul G 63 AMG 6×6 vândut la vreo licitaţie)

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/