image
Sursa foto: Romania2019.eu

Ministrul român de Externe: Moldova este una dintre prioritățile majore ale președinției României la Consiliul UE

Republica Moldova reprezintă, în mod firesc, una dintre prioritățile majore ale președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Este declarația ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu, aflat astăzi într-o vizită la Chișinău.

Șeful diplomației de la București a adăugat că alegerile parlamentare trebuie organizate după cele mai înalte standarde democratice.

Teodor Meleșcanu afirmă că, în cadrul întrevederilor cu premierul Pavel Filip și omologul său de la Chișinău, Tudor Ulianovschi, a reconfirmat sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova.

„Am folosit această ocazie și pentru a evidenția importanța decisivă a reformelor asumate în contextul Acordului de Asociere cu UE. Nu există alternativă viabilă decât calea reformelor pentru asigurarea prosperității și democrației RM. România este și va rămâne un avocat al RM. Am evocat de asemenea așteptările UE , împărtășite și de România în privința obținerii de rezultate concrete în procesele de reformă și a îndeplinirii pe deplin a angajamentelor asumate”, a menționat ministrul Externe de la București.

Totodată, în contextul apropierii alegerilor parlamentare, șeful diplomației de la București afirmă că a subliniat „importanța asigurării celor mai înalte standarde democratice legate de organizarea acestora”.

„Pe această bază, RM poate să-și consolideze parcursul său democratic și calea sa europeană”, a accentuat Teodor Meleșcanu.

Referindu-se la preluarea de către România a președinției Consiliului UE, Meleșcanu a menționat că această oportunitate trebuie valorificată pentru aprofundarea relațiilor dintre Moldova și Uniunea Europeană.

„România deține președinția Consiliului European într-un an special. În 2019 aniversăm zece ani de la lansarea Parteneriatului Estic și cinci ani de la liberalizarea regimului de vize. Cred că este momentul maturizării acestor inițiative, un moment al trecerii la o etapă ulterioară de dezvoltare amplă a implicării UE în consolidarea relației cu partenerii externi”, a spus Teodor Meleșcanu.

În context, ministrul Afacerilor Externe al României a adăugat că, pe parcursul lunilor următoare, este planificat un calendar ambițios de reuniuni pe dimensiunea Parteneriatului Estic în economia digitală, energie, mediu de afaceri, transport.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: