Ghimpu CONTRAATACĂ cu două poze, după ce Năstase a spus că „onoarea și demnitatea” liberalului nu ar costa nici 30 de bănuți
Președintele de onoare al Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, contraatacă după ce liderul Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, a declarat ieri că nu are de gând să-și ceară scuze de la acesta. Și asta pentru că „onoarea și demnitatea” fostului președinte interimar, Mihai Ghimpu, nu ar consta „nici 30 de bănuți”.
„Nu voi comenta răspunsul lui Andrei Năstase la cererea mea prealabilă, pentru că la omul al cărui obraz e ca și fundul de gros discuția e de prisos. Astfel de oameni trebuie lăsați la judecata societății, a judecătorului și, nu în ultimul rând, a Domnului”, a scris Ghimpu pe Facebook. De asemenea, acesta a atașat la postare sa și două poze cu liderul PPDA, care s-a opus ca PL să facă parte din Blocul „ACUM”.
Amintim că acest schimb de replici a început după ce Mihai Ghimpu i-a i-a trimis o cerere prealabilă lui Andrei Năstase, prin intermediul căreia îi solicită să-și ceară scuze și să dezmintă public mai multe declarații defăimătoare făcute la adresa sa, dar și prejudicii de un leu. Năstase a spus că Ghimpu ar fi fost implicat în furtul miliardului și în spălătoria mafiei rusești.
La rândul său, Năstase a răspuns că liberalul nici nu merită luat în seamă, mai ales că este „un politician de sub 1%”. „Individul Mihai Ghimpu este un politician de sub 1%. S-a sinucis politic de foarte multă vreme. Eu nu dau nici 30 de arginți, pardon, 30 de bănuți pentru onoarea și demnitatea lui Ghimpu. Dacă ne-am opri de fiecare dată să aruncăm cu pietre în câinii care latră, nu vom ajunge niciodată la destinație”, a declarat Năstase.
HARTĂ: Județul Chișinău, LIDER la cazurile de CANIBALISM documentate în timpul foametei organizate de către regimul sovietic în Basarabia, în perioada anilor 1946 - 1947: În ce regiuni au fost uciși și mâncați 153 de oameni
Agenția Internațională de Energie Atomică a donat R. Moldova un aparat performant de brahiterapie 3D: Tehnologie ce permite distrugerea cu înaltă precizie a celulelor canceroase
De ce sunt tot mai dese episoadele cu praf roșiatic din Sahara