Poliția vine cu precizări pe marginea cazului persoanei din partea blocului „ACUM”, atacată la Strășeni, în timp ce colecta semnături

Oamenii legii au venit cu informații adăugătoare pe marginea presupuselor agresiuni în circumscripția Strășeni. Astfel, poliția a menționat că nicio persoană din partea blocului ACUM nu a fost atacată.

Foto: UNIMEDIA

„În baza listei membrilor grupului de inițiativă înregistrați la Consiliul Electoral al Circumscripției nr.20 (informație publică), Inspectoratul General al Poliției a contactat trei persoane (din 12 persoane, doar 3 fiind femei).

Dintre acestea, două femei, de 31 si 34 de an, originare din satul Zubrești, iar a treia de 44 de ani și este din satul Sireți. În rezultatul verificărilor efectuate, Inspectoratul General de Poliție a constatat:

Nicio femeie din lista de colectori ACUM pentru circumscripția nr. 20 Strășeni nu are vârsta de peste 65 de ani, așa cum se menționase în declarația reprezentantului blocului ACUM.

Toate cele trei persoane contactate au declarat că nu au fost agresate și nu au avut de suferit.

În același timp, Poliția precizează că până în acest moment la Inspectoratul de Poliție Strășeni nu a parvenit nicio plângere la acest subiect.

Prin urmare, declarațiile făcute anterior de reprezentantul blocului ACUM nu s-au adeverit și nu corespund realității”, se arată într-un comunicat de presă.

Inspectoratul General al Poliției s-a autosesizat în seara zilei de 14 ianuarie, când un reprezentant al unei formațiuni politice a declarat că unul dintre colectorii care adună semnături în sprijinul candidaturii sale ar fi fost agresat în circumscripția nr.20 Strășeni.

Poliția îndeamnă toți participanții la procesul electoral să respecte legislația în vigoare. De asemenea, îndemnăm în continuare cetățenii să sesizeze forțele de ordine în cazul în care le sunt lezate drepturile sau în cazul în care este încălcată ordinea publică.


Pub