Important! Dosarul pe spălare de bani în privința lui Vlad Filat, expediat în judecată

Procurorii anticorupție au finalizat urmărirea penală și au expediat instanței de judecată spre examinare, cauza penală pe faptul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani în proporții deosebit de mari, în care este învinuit fostul  prim-ministru Vlad Filat.

Conform materialelor cauzei, în perioada anului 2013, învinuitul, urmărind scopul deghizării originii ilicite și transferului mijloacelor financiare în proporţii deosebit de mari, provenite din infracțiuni de corupție, a fost organizatorul și autorul infracțiunii de spălare de bani, utilizând un intermediar cu care se afla în relații de afinitate, pentru realizarea transferurilor.

Astfel, la 1 iulie 2013, învinuitul a încheiat un contract de asistență în campania electorală pentru un partid politic la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, cu o companie de consultanță din Washington, SUA.

Pentru serviciile contractate, învinuitul a achitat către compania nerezidentă, suma totală de 12 847 902 lei, efectuând periodic transferuri din conturile companiilor gestionate prin intermediar, în care erau depozitate mijloace financiare obținute prin infracțiuni de corupție din Banca de Economii.

Conform probatoriului, inclusiv al rezultatelor cererii de comisie rogatorie efectuate către autorităţile din Statele Unite ale Americii, care au confirmat serviciile de consultanţă prestate de compania din Washington, SUA către partidul politic din Republica Moldova, s-a stabilit că mijloacele bănești menționate, originea cărora se dorea camuflată, au fost primite de către învinuit urmare a săvârșirii infracțiunii de trafic de influență și corupere pasivă, pentru care învinuitul este condamnat și își ispășește pedeapsa în penitenciar.

De menționat că, învinuitul Vlad Filat nu își recunoaște vina.

Pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în proporții deosebit de mari, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.