23:26:25 18.04.2024
Stiri

Poliția oferă DETALII despre cazul reclamat de Igor Grosu: „Nicio femeie din lista de colectori „ACUM” pentru circumscripția nr. 20 nu are vârsta de peste 65 de ani”

Social 16.01.2019 19:26 Vizualizări1595 Autor: Ziarul National
Poliția oferă DETALII despre cazul reclamat de Igor Grosu: „Nicio femeie din lista de colectori „ACUM” pentru circumscripția nr. 20 nu are vârsta de peste 65 de ani”


Inspectoratul General de Poliție, care zilele trecute s-a autosesizat vizavi de cazul de la Strășeni, reclamat pe Facebook de către secretarul general al Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, candidatul Blocului „ACUM” în circumscripția electorală nr. 20 de la Strășeni, a venit astăzi cu detalii.

Oamenii legii spun că au cercetat cele relatate de Igor Grosu și au stabilit că în lista de colectori ai Blocului „ACUM” pentru circumscripția nr. 20 nu este nicio doamnă de peste 65 de ani.

Potrivit Inspectoratului General de Poliție, la Consiliul Electoral al Circumscripției nr.20 au fost înregistrate 12 persoane în grupul de inițiativă . Din cele 12 persoane doar trei sunt femei.

„Dintre acestea, două femei, de 31 și 34 de ani, sunt originare din satul Zubrești, iar a treia de 44 de ani este din satul Sireți. În rezultatul verificărilor efectuate, IGP a constatat: Nicio femeie din lista de colectori „ACUM” pentru circumscripția nr. 20 Strășeni nu are vârsta de peste 65 de ani, așa cum se menționase în declarația reprezentantului blocului „ACUM”. Toate cele trei persoane contactate au declarat că nu au fost agresate și nu au avut de suferit”, se arată în comunicatul Poliției.

De asemenea, Inspectoratul General de Poliție precizează că până în acest moment la Inspectoratul de Poliție Strășeni nu a parvenit nicio plângere de la persoana care ar fi fost agresată. „Astfel, declarațiile făcute anterior de reprezentantul blocului „ACUM” nu s-au adeverit și nu corespund realității”.

Igor Grosu a scris că o doamnă din echipa sa, cu vârsta de peste 65 de ani, a fost atacată, agresată fizic și înjurată, iar lista cu semnături pe care o colectase în favoarea candidatului Blocului „ACUM” i-a fost smulsă și distrusă. El spune că anume această doamnă nu a fost interogată și că dânsa nu vrea să depună plângere la Poliție, pentru că nu are încredere în această instituție.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md