(video) Detroit 2019: Câştigătorii NACTOY – Autoturismul anului în America de Nord nu este produs în SUA

După sute de ore de test drive-uri, cercetări și evaluări de către juraţi independenți, noile maşini Genesis G70, Hyundai KONA / KONA EV și Ram 1500 au fost dezvăluite ca fiind câştigătoare a concursului “Autoturismul şi camioneta anului” din America de Nord (North American Car & Truck of the Year, NACTOY).

Anunţul şi ceremonia de premiere a avut loc în cadrul Salonului Auto de la Detroit în această noapte.

Alese de un grup de 54 de jurați din presa tipărită, online, radio și TV, care răspândesc informaţii atât în SUA, cât şi în Canada, mai degrabă decât o singură publicație sau un magazin media, premiile NACTOY sunt printre cele mai prestigioase și unice din industrie.

Juraţii au votat finaliștii pe baza poziţiei pe care o au în segmentul din care fac parte, inovaţiilor, designului, siguranței, manevrabilității, satisfacției șoferului și valorii în raport cu dolarul. Procesul a început în iunie 2018 prin stabilirea eligibilității vehiculelor și a inclus trei runde de vot.

Voturile au fost marcate confidențial de compania Deloitte LLP și au rămas secrete până când plicurile au fost desigilate pe scenă de câţiva organizatori NACTOY: președintele Lauren Fix, vicepreședintele Chris Paukert și secretarul de trezorerie Kirk Bell la Cobo Center din Detroit.

În acest an, categoria de autoturisme a fost extrem de competitivă – unii jurați au spus că trăsăturile unice, progresele tehnologice și design-urile inovatoare ale celor trei modele finaliste i-au făcut pe oricare dintre ele câștigători demni. Când au fost numărate buletinele de vot, totuși, jurații au selectat Genesis G70 ca fiind mașina care a fost remarcată mai mult decât rivalii săi.

“Genesis G70 nu merge doar pas cu pas cu modelele din segment, cum ar fi BMW Seria 3, Audi A4 și Mercedes-Benz C-Class, ci le bate pe toate când vorbim despre implicarea conducătorului auto în manipularea acestui automobil, iar în acelaşi timp şi-a “ucis” în sens pozitiv concurenţii la capitolul valoare primită în schimbul dolarilor. Nu mai este doar un joc de valoare, este o adevărată afacere”, a declarat Chris Paukert, care este și editorul-şef al Roadshow de la CNET.

Competiția acerbă dintre finaliștii din categoria vehiculelor utilitare reflectă popularitatea în creștere a acestor maşini în rândul consumatorilor din SUA. Juraţii au decis ca Hyundai KONA / KONA EV să fie în capul listei peste cele 20 de modele eligibile în această categorie.

“KONA EV este prima mașină electrică făcută în masă care funcționează cu adevărat pentru o piață masivă. O autonomie bună disponibilă, un preț accesibil și o cabină practică, toate combinate cu o dinamică de conducere plină de viață, face din KONA EV o adevărată plăcere. Este un fel de electromobil care ar putea convinge chiar şi cea mai sceptică, în privinţa maşinilor electrice, persoană”, a spus Jamie Page Deaton, redactor executiv la US News & World Report Best Cars. 

În categoria de SUV-uri mari şi pick-up-uri, noul Ram 1500 şi-a depăşit fraţii de concern Chevrolet Silverado 1500 și GMC Sierra 1500, cucerind marele premiu.

“Ram continuă să fie lider în producţia de pick-up-uri premium cu cabină dublă. Acest constructor acordă multă atenţie atât confortului interior, cât şi confortului şi siguranţei călătoriei în ceea ce privește transportul de marfă și remorcare”, a menţionat John Davis, producător executiv la MotorWeek .

Lista finaliştilor NACTOY 2019:

Autoturismul anuluiCrossover-ul sau monovolumul anuluiSUV-ul sau pick-up-ul anului
Genesis G70Acura RDXChevrolet Silverado 1500
Honda InsightHyundai KONA / KONA EVGMC Sierra 1500
Volvo S60 / V60Jaguar I-PACERam 1500

Vezi şi: (video) Concursul NACTOY 2018: Câştigător este un sedan Honda, un crossover Volvo şi un SUV Lincoln

“Având în vedere că autoturismele, camionetele și vehiculele utilitare din industrie continuă să devină din ce în ce mai bune, producătorii de automobile fac necontenit deliberările noastre în calitate de jurați mai dure. Din fericire, rezultatele finale sunt mai pline de satisfacții, atât pentru noi, cât și pentru jurnaliști și pentru consumatori”, a adăugat Paukert.

În timp ce premiile sunt anunțate la North American International Auto Show (Salonul Auto de la Detroit), acestea sunt independente şi nu a vreo atribuţie cu expoziţia auto. NACTOY este o organizație separată, non-profit, cu membri jurnaliști care plătesc taxe statului şi care sunt conduşi de lideri tot de ei aleşi.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/