image
Sursa foto: RFE/RL

Vitalie Ciobanu, despre șansele blocului ACUM Platforma DA și PAS: „În Moldova s-ar putea să avem o schimbare în doi timpi”

Blocul ACUM Platforma DA și PAS are șanse bune să intre în Parlament cu mulți deputați și, chiar și în cazul unei coaliții PD-PSRM, o opoziție puternică și incoruptibilă în Legislativ va însemna un progres și va pregăti viitoarea schimbare. De această părere este scriitorul și publicistul Vitalie Ciobanu.

„Alianța ACUM din jurul Platformei DA și PAS în campania electorală pentru alegerile din 24 februarie are șanse bune să intre în Parlament cu mulți deputați, chiar dacă regimul a făcut totul să le șubrezească, discreditându-i pe liderii Opoziției anti-oligarhice, Maia Sandu și Andrei Năstase, printr-o înverșunată campanie mediatică și prin tot felul de diversiuni, cum ar fi candidații-clonă… În Moldova s-ar putea să avem o schimbare în doi timpi. Dacă în Parlamentul ales pe 24 februarie formarea unei majorități parlamentare va eșua – cu toate abilitățile coordonatorului Plahotniuc –, vom avea alegeri anticipate, care pot conduce la victoria clară a forțelor proeuropene”, a declarat Vitalie Ciobanu, într-un interviu pentru Jurnaliștii.ro.

Dar chiar și în cazul unei coaliții de guvernare PDM-PSRM, prezența în Legislativ a unei Opoziții puternice, calificate și incoruptibile, va însemna un progres, va pregăti viitoarea schimbare, afirmă scriitorul. „Indiferent de evoluții, trebuie să învățăm să fim solidari. Este lecția actualelor alegeri”, a punctat Ciobanu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: