(video) Unul din „frizerii” de la Călărași, reținut pentru șantaj cu poze intime

Unul din „frizerii” de la Călărași, reținut de oamenii legii, după ce ar fi șantajat o femeie, solicitându-i transmiterea unor articole din aur. Potrivit procurorului, Valeriu Sîrbu, victima ar fi fosta iubită a sa cu care a concubinat împreună.

S-a stabilit că la data de 24 decembrie 2018, bărbatul, intrând în posesia unor poze cu caracter intim ale unei femei, prin intermediul aplicației telefonice „Viber” a cerut să-i fie transmise mai multe bijuterii din aur, care îi aparțineau victimei, amenințând-o cu răspândirea înregistrărilor defăimătoare.

La 09 ianuarie 2019, învinuitul, sub un pretext inventat, l-a trimis la întâlnirea cu victima pe un amic al său, spunîndu-i că urma să primească o datorie.

Astfel, intermediarul a fost prins în flagrant în momentul primirii bunurilor estorcate și a făcut declarații demascatoare cu privire la adevăratul făptuitor, acesta din urmă fiind reținut în data de 10 ianuarie curent.

S-a constatat că principalul suspect este originar din satul Sadova, raionul Călărași, anterior fiind condamnat în Italia pentru acțiuni huliganice.

De asemenea, sunt supuse verificărilor de rigoare informațiile cu privire la implicarea suspectului în comiterea furturilor de pe teritoriul țărilor UE, în cadrul unei grupări infracționale, precum și în săvârșirea unui act de huliganism de la o stație „PECO” din orașul Călărași, unde au fost maltratați și frezați cu forța doi tineri.

Amintim că doi tineri în vârstă de 19 ani au fost înjurați și agresați verbal și fizic pentru că aveau părul lung. Cei doi tineri au fost tunși forțat de un grup de persoane necunoscute, care ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice.

Ulterior, solicitați de UNIMEDIA, poliția din Călărași ne-a comunicat că șase persoane au fost identificate în cazul dat.

Învinuitul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile pe caz continuă, în scopul identificării potențialilor complici ai învinuitului.

În caz de condamnare pentru infracțiunea de șantaj, persoanele vinovate riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.


Pub