Poliția s-a autosesizat pe marginea cazului persoanei din partea blocului „ACUM”, atacată la Strășeni, în timp ce colecta semnături

Inspectoratul General al Poliției s-a autosesizat, după ce Igor Grosu a publicat, pe Facebook, un mesaj precum că la 13 ianuarie curent, un colector de semnături, care îl ajută, a fost urmărit, seara, pe întuneric, atacat, lista de semnături a fost luată cu forța și distrusă, iar victima fiind o femeie de peste 65 de ani.

Foto: UNIMEDIA

La poliție nu a fost depusă nicio plângere sau sesizare în acest sens. Astfel, poliția solicită prezentarea de probe și organizarea de audieri, în conformitate cu procedurile legale.

Potrivit lui Igor Grosu, victima nu a depus o plângere la poliție, pentru că se află în stare de șoc.

Poliția îndeamnă cetățenii care au semnalat asemenea cazuri să se adreseze direct la poliție sau organelor abilitate.

Cetățenii urmează sa fie informați în legătură cu rezultatele verificărilor efectuate.


Pub