Dosarul Filat, în mod prioritar la CEDO
Politic 16 ianuarie 2019, 16:00 | 4033

Curtea Europeană a Drepturilor Omului va examina în mod prioritar dosarul fostului premier Vladimir Filat. Acesta a depus două plângeri. Prima vizează ilegalitățile, care ar fi fost admise până la pronunțarea sentinței în prima instanță, iar cea de-a doua, aspectele privind examinarea în instanță a dosarului. Filat se află acum în penitenciarul 13 din Chișinău, fiind condamnat la nouă ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă.

Avocatul fostului premier, Victor Munteanu, spune că a fost informat de Curtea de la Strasbourg că președintele Secțiunii II-a a acceptat solicitarea sa de a examina în mod prioritar cele două plângeri depuse de către Vladimir Filat.

Apărătorul fostului premier susține însă că examinarea acestora ar putea dura câteva luni, făcând referire la complexitatea cauzei.

Potrivit avocatului, anunțul pentru presă a fost coordonat cu Vladimir Filat, iar clientul său urmează să vină curând cu o reacție publică. Fostul premier Vladimir Filat a fost reținut în octombrie 2015, după ce i-a fost retrasă imunitatea parlamentară. El a fost condamnat pentru trafic de influență și corupere pasivă în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. Filat a fost denunțat de către controversatul om de afaceri Ilan Şor, care le-a declarat anchetatorilor că i-ar fi dat mită. În ultima sa intervenție, în cadrul ședinței Parlamentului, Filat declara că deține informații, care ar putea afecta toată clasa politică din Republica Moldova, dar nu a mai făcut aceste dezvăluiri. A respins însă, învinuirile şi a spus că este victima unei răfuieli politice puse la cale de către oligarhul Vladimir Plahotniuc, șeful PD, care ar sta în spatele furtului miliardului. Plahotniuc nu a comentat acuzațiile. Potrivit avocaților, sentința lui Filat nu s-a bazat pe probe obiective, iar condamnarea acestuia la închisoare a avut la bază fie declarațiile unor persoane aflate sub presiunea dosarelor penale, fie riscul condamnării acestora.

Opinia ta contează. Comentează!