14:09:48 24.04.2024
Stiri

OPINIE // Pe cine l-ar fi VIZAT Octavian Țâcu atunci când a afirmat că „va rupe capul” celui care va încerca să SUBMINEZE dreapta

Partide/Comunicate 14.01.2019 11:00 Vizualizări1910 Autor: Ziarul National
OPINIE // Pe cine l-ar fi VIZAT Octavian Țâcu atunci când a afirmat că „va rupe capul” celui care va încerca să SUBMINEZE dreapta unimedia.info


Istoricul și candidatului Blocului „ACUM” la alegerile parlamentare, Octavian Țâcu, l-ar fi vizat pe liderul Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, atunci când a afirmat, într-un așa-zis „îndrumar pentru alegerile din 2019”, că va „rupe capul” celor care vor încerca să submineze opoziția din interior. De această părere este analistul politic Corneliu Ciurea.

„Deși se arată încrezător că nimeni dintre liderii dreptei nu va trăda, Țâcu anunță că îi va rupe capul celui care va încerca să submineze dreapta din interior. Oare la cine se referă proaspătul candidat? E o declarație retorică sau există un adresat concret căruia îi este destinat mesajul? Se pare că mesajul îl vizează pe Andrei Năstase”, crede acesta.

Potrivit lui Ciurea, există în rândul comentatorilor o „presimțire funestă” despre posibilitatea unei coaliții postelectorale dintre oamenii lui Năstase și socialiștii lui Dodon, „inspirată de ura viscerală a liderului platformist față de Plahotniuc”.

„Țâcu, omul care vine cumva de pe lista PAS, îl atenționează pe Năstase și oamenii lui că le va rupe capul dacă vor cloci asemenea planuri. Doar că aceste atenționări mi se par o bravadă curată. Detașat de propriile percepții subiective, Octavian Țâcu riscă să fie fraierit magistral de către cei cărora le promite să le frângă gâtul. După asta n-o să-i rămână nimic altceva de făcut decât să-și muște buzele și să culeagă praful de pe tobă. Va fi ca un boxer care se agită în ring și gesticulează prostește după ce a fost făcut knockout”, atenționează Ciurea.

Sursa citată a mai remarcat că, prin lansarea acelui mesaj, Octavian Țâcu lasă să se înțeleagă că „nu dă mulți bani pe cele două componente ale blocului „ACUM”, conduse de Maia Sandu și Năstase. „Din cele spuse reiese ca blocul „ACUM” este puternic datorită elementelor aduse din afară și nu a celor interne”, a conchis acesta.

Anterior, Octavian Țâcu a explicat că expresia pe care a folosit-o a fost „o expresie metaforică”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md