Gheorghe Curmei, director al Administrației de Stat a Drumurilor, a declarat la ședință că, în prezent, trasee blocate nu sunt. Pe drumurile din țară au fost distribuite 1750 tone de material antiderapant și au activat 244 de utilaje speciale și 254 de muncitori.
Secretarul de stat al ministerului Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatâi, a comunicat că până la această oră nu au fost înregistrate deconectări de la energia electrică.
La rândul său, Mihail Harabagiu, șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a precizat că situația în țară este calmă și se află sub control.
Secretarul general de stat al Ministerului Sănătății, Protecției Sociale, Boris Gâlca, a afirmat că toate instituțiile medicale din țară activează în regim normal, iar rezervele de medicamente sunt asigurate.
Și reprezentanții Poliției de frontieră au menționat că toate punctele de trecere a frontierei activează în regim obișnuit.
Ruslan Codreanu, primar general interimar al capitalei, a afirmat că traficul rutier pe drumurile din municipiu se desfășoară fără dificultăți, iar serviciile de deszăpezire continuă intervenția pe străzile secundare, trotuare, căile de acces în curțile de blocuri, parcuri și scuaruri.
Totodată, municipalitatea îndeamnă automobiliștii să nu parcheze pe marginea străzilor și pe trotuare, pentru a evita aglomerarea traficului și a permite utilajelor de deszăpezire să intervină în timp util. De asemenea, agenții economici din Chișinău și gestionarii de imobile sunt atenționați să curețe zăpada de pe teritoriul în care activează.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat pentru zilele de 10-11 ianuarie Cod Galben de condiții complicate ale vremii. În aceste zile, se prevăd ninsori, temporar va viscoli, se vor forma pe drumuri troiene, pe firele electrice și crengi depuneri de lapoviță și polei.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!