Valeriu Munteanu: „Cu ajutorul CEC”, Șor a încadrat concertele cu Stas Mihailov în rigorile electorale

Potrivit politicianului Valeriu Munteanu, refuzul CEC de a aproba lista candidaților din partea partidului ȘOR ar fi avut drept scop „încadrarea în rigorile legii electorale” a concertelor organizate de Ilan Șor în Orhei, Comrat, Bălți și Chișinău.

Foto: Partidul ȘOR

„Iată că Ilan Șor, executantul furtului miliardului a încheiat turneul de 4 concerte electorale (Orhei, Comrat, Bălți și Chișinău) ale interpretului rus Stas Mihailov, pe care a cheltuit câteva sute de mii de dolari, ce nu vor fi contabilizați în evidența electorală a partidului.

Acum devine și mai limpede de ce Ilan Șor, care a primit dreptul de a strânge semnături încă în data de 28 decembrie, până astăzi nu și-a înregistrat candidatura în circumscripția 18 (Orhei), iar cu ajutorul CEC, partidul condus de condamnatul la șapte ani și jumătate a primit o „amânare” la înregistrarea în cursa electorală, astfel încât, utilizarea artiștilor străini și a două genți cu bani (proveniți cu siguranță din furtul miliardului) să poată fi încadrate în rigorile legii electorale.

În orice alt stat european astfel de manevre politico-electorale foarte scumpe și plătite din surse tenebroase, ar fi dus la descalificarea concurentului electoral și tragerea acestuia pe dreapta de către organele electorale și doar în Republica Moldova, sub protecția de fier a lui Plahotniuc, Șor huzurește și cheltuie banii furați din cele trei bănci, sub privirea impasibilă a procurorilor, care nu „au bănuieli rezonabile” că acești bani ar putea proveni din infracțiunea pe care aceștia o instrumentează.

Unde-i miliardul? Este întrebarea monumentală pe care și-o pun de patru ani cetățenii noștri. O „țâră” din acest miliard este cheltuită acum de Șor pentru ași procura clemență de la Plahotniuc, iar an de an, timp de 25 de ani, toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv cei de la Orhei, vor contribui, solidar, la bugetul de stat cu aproximativ 800 milioane de lei, pentru a întoarce miliardul furat în visteria BNM”, a scris Valeriu Munteanu.

De asemenea părere este și juristul PAS, Sergiu Litvinenco. „Încă o dată mă conving ca asa numita neînregistrare (sau respingere a inregistrarii) a partidului Sor s-a făcut EXCLUSIV pentru ca acesta sa mai poata organiza un concert de milioane fara a declara nimic la CEC. Or, dacă era înregistrat, adică avea calitatea de concurent electoral, trebuia sa faca rapoarte, sa declare cat costa Stas Mihailov, focurile de artificii, avia show-ul etc”, a precizat acesta.

UNIMEDIA subliniază faptul că Valeriu Munteanu este candidat la alegerile parlamentare din partea blocului ACUM, pe aceeași circumscripție cu Ilan Șor.

UNIMEDIA amintește că în cadrul ședinței din 3 ianuarie, CEC a respins demersul de înregistrare a candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru circumscripția națională din partea Partidului Politic „ȘOR” , din cauza că în dosarele candidaților au fost depistate numeroase abateri.

„Dar, din păcate, problema nu constă în calitatea actelor prezentate, dar în faptul că cineva nu vrea să permită participarea Partidului „ȘOR” la alegeri”, au scris reprezentanții partidului.


Pub