Tatiana Turtureanu: Satele nostre frumoase trebuie susținute pentru a deveni și mai deosebite

Cântecul motivațional „Cu dor și cu drag de acasă” a fost scris și interpretat de oamenii care au plecat din țară sau din localitățile de baștină. Versurile au fost selectate în cadrul concursului de poezie „Băștinași cu drag de ACASĂ” desfășurat pe rețelele de socializare, cu participarea migranților din întreaga lume. Din cele 42 poezii expediate de migranți, a fost selectată cea a lui Alexandru Cazacu, băștinaș din Ciutulești, stabilit în Italia. Cântecul este interpretat de Tatiana Turtureanu, originară din Chișcăreni (Sângerei) și sora ei - Mădălina. Tatiana Turtureanu este una dintre cele 11 personalități din Republica Moldova care au acceptat să facă voluntariat pentru dezvoltarea economică și socială a localităților de baștină.

Foto: ProMotor de Acasă

UNIMEDIA: Care este cel mai mare dor din anii copilăriei?

Tatiana Turtureanu: Cel mai mult îmi este dor de liniștea de acasă, de timpurile când nimeni nu se grăbea nicăieri. Pădurea care împrejmuiește casa părinților mei îmi dă fiori și mă ademenește în fiecare anotimp al anului: cu arome de salcâm primăvara, foșnet de frunze vara și miros de ghinzi coapte toamna.

U: Cât de des reveniți acasă și care sunt emoțiile care vă încearcă?

T.T.: Pentru mine casa părintească și fiecare detaliu de acolo este un permanent dor. Din fericire, nu sunt plecată prea departe de locul de baștină. Fiind la Chișinău, reven acasă de cel puțin, două ori pe lună. De fiecare dată am un sentiment de transformare, de revenire la Tatiana care era copil, care își permitea să fie alintată de mama cu diferite gustoșenii, și putea să-l admire pe tata ore în șir îngrijind cu îndemânare și dragoste de albinuțele din stupi. Acasă pentru mine înseamnă miros de salcâm, de pâine coaptă, de ceară și miere.

U: Care sunt ultimele schimbări din comuna Chișcăreni care v-au surprins plăcut?

T.T.: În general, mă mândresc cu faptul că sunt dintr-un sat de oameni gospodari. Tot ce este realizat în sat este făcut temeinic cu idei de perspectivă. Mă bucur mult să o avem în calitate de primar pe dna Silvia Țurcanu, care a atras numeroase proiecte, are o viziune de dezvoltare a localității și știe să molipsească și sătenii de acest frumos sentiment.

M-am bucurat mult că toți oamenii  — locuitori dar și băștinași din Chișcăreni și-au unit eforturile pentru a renova parcul din localitate. De asemenea, m-a surprins nespus de plăcut faptul că a fost creat un traseu turistic inedit, astfel fiind scos din anonimat numele lui Nicolae Casso și a tuturor realizărilor acestui ilustru om care a locuit în Chișcăreni. Aceasta dă posibilitate oamenilor din sat să-și crească veniturile, face din Chișcăreni un brand. Astfel am și mai multe motive să spun cu mândrie că sunt din Chișcăreni.

U: Drumul ales în viață a fost influențat de cele văzute acasă?

T.T.: Cu siguranța, da! Atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Suntem o familie frumoasă, cu tradiții și valori bine educate și transmise din generație în generație. Tatăl meu este simbolul bărbăției și al puterii, iar mama — al feminității, gingășiei și blândeței. Întotdeauna mi-am dorit să ne reușească, mie și soțului meu, să construim o familie la fel de trainică. Deocamdată ne reușește, dar recunosc, e nevoie de multă muncă.

Cât despre muzică — sunt recunoscătoare părinților, bineînțeles, dar cel mai mult lui Sergiu Mereuță, conducătorul cercului de muzică. Încă de când eram pe bancile școlii, acest OM, a știut să mă îndrăgostească de scenă, de artă, de frumos. Centrul de creație din Chișcăreni stă la baza formării mele ca interpretă și îmi amintesc cu mult dor și nostalgie de toate evenimentele organizate de ei. Sunt minunați, iar eu o norocoasă că m-am născut în Chișcăreni, că am niște părinți extraordinari și ca am avut și continui să am atâția oameni iubitori ”de frumos” alături.

Tatiana Turtureanu / Sursa:ProMotorul de Acasă

U: De ce ați acceptat să fiți parte a campaniei ”PrOMotorul de ACASĂ”. Ce a însemnat această experiență pentru Dvs.?

T.T.: Am acceptat pentru că nu îmi imaginez cum este să nu te implici pentru binele locului unde ai făcut primii pași. Satele nostre sunt atât de frumoase și trebuie susținute pentru a deveni și mai frumoase. Pentru mine a fost o plăcere să fiu parte a acestei campanii, deoarece împreună cu oamenii din satul meu am fost protagoniștii clipului video ”Cu Dor și Drag de Acasă” pentru a transmite un mesaj care vizează toți moldovenii — dorul de locurile natale, dar și acțiuni concrete pentru dezvoltarea localităților de baștină sunt o modalitate de a face locul numit ”ACASĂ” mai frumos.

Interpretând piesa ”Cu dor și cu drag de acasă” și participând la filmări, am promovat satul Chișcăreni ca un loc de poveste cu oameni autentici și gospodari, cu locuri unice și pitorești, cu destinații istorice, inedite.

A fost o onoare pentru mine să fiu una dintre cele 11 personalități din Republica Moldova care fac voluntariat pentru dezvoltarea economică și socială a localităților de baștină, mai ales că această campanie a făcut bilanțul eforturilor băștinașilor din 38 localități partenere ale proiectului PNUD ”Migrație și dezvoltare locală”.

Campania „prOMotorul de ACASĂ” încurajează oamenii să se implice în dezvoltarea localităților de baștină prin organizarea unor evenimente/activități locale, cu participarea personalităților originare din localitățile partenere ale proiectului ”Migrație și dezvoltare locală” care au acceptat să fie ”prOMotori de ACASĂ”.

Campania a culminat cu un cântec motivațional, versurile căruia au fost selectate în urma desfășurării unui concurs lansat pe rețelele de socializare, cu participarea băștinașilor din cele 38 localități partenere MiDL.

Campania națională „prOMotorul de ACASĂ” a fost desfășurată în cadrul proiectului PNUD Moldova „Migrație și dezvoltare locală” (MiDL) cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției.


Pub