Chrysler Building, una dintre cele mai renumite clădiri de tip zgârie-nori din New York, în vânzare

Costurile mari de întreținere și competiția venită din partea noilor clădiri de birouri i-au determinat pe proprietarii Chrysler Building, una din cele mai renumite clădiri de tip zgârie-nori din New York, să angajeze o firmă de consultanță imobiliară în vederea vânzării emblematicei clădiri.

Foto: CNN.com

Clădirea Chrysler Building este deținută de Abu Dhabi Investment Council și dezvoltatorul imobiliar Tishman Speyer, scrie Agerpres.

Estimările cu privire la valoarea proprietății variază, însă mai mulți investitori cred că proprietarii Chrysler Building vor avea dificultăți în a-și recupera suma de 800 milioane de dolari pe care fondul deținut de Guvernul din Abu Dhabi a plătit-o în anul 2008, cu puțin timp înainte de criza financiară mondială, pentru o participație de 90% la Chrysler Building.


Pub