Principală  —  IMPORTANTE   —   Astăzi este ultima zi în…

Astăzi este ultima zi în care diaspora se poate înregistra prealabil pentru a vota la alegerile parlamentare

Astăzi, 9 ianuarie, este ultima zi în care cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate sau au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului și intenționează să voteze la alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019 se pot înregistra prealabil.

Astfel, doar până la sfârșitul acestei zile, cetățenii pot completa un formular de înregistrare on-line, la rubrica „Înregistrare prealabilă” de pe pagina www.alegator.md. Înregistrarea poate fi efectuată și pe suport de hârtie, prin depunerea unei cereri semnate individual sau colectiv la Comisia Electorală Centrală și/sau la misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Totodată, cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor, alegătorul poate anula înregistrarea efectuată anterior.

Înregistrarea prealabilă nu atrage după sine excluderea cetățenilor din lista electorală unde aceștia își au domiciliu. În cazul în care, în ziua alegerilor, persoana înregistrată se va afla în țară, aceasta va putea vota conform domiciliului.

Conform prevederilor legale, înregistrarea prealabilă permite stabilirea numărului estimativ al alegătorilor care vor vota peste hotarele țării și al alegătorilor din localitățile din stânga Nistrului, în vederea facilitării deschiderii secţiilor de votare suplimentare și determinării numărului estimativ al buletinelor de vot ce vor fi distribuite secţiilor de votare respective.