04:57:00 25.04.2024
Stiri

PETIȚIE adresată Guvernului cu solicitarea de a majora numărul secțiilor electorale de peste hotare: „Ar trebui deschise în total 50 de secții de vot suplimentare”

Moldovenii în lume 09.01.2019 09:28 Vizualizări1668 Autor: Ziarul National
PETIȚIE adresată Guvernului cu solicitarea de a majora numărul secțiilor electorale de peste hotare: „Ar trebui deschise în total 50 de secții de vot suplimentare”


Două grupuri de internauți au lansat o petiție online, îndemnând cetățenii din diasporă să o semneze pentru a cere Guvernului R. Moldova deschiderea a cel puțin 50 de secții de vot suplimentare la cele deschise în 2016.

„La scrutinul din noiembrie 2016, în 18 secții de vot nu au ajuns buletine de vot. Conform estimărilor, doar în aceste secții de vot nu au reușit să voteze din acest motiv peste 20 mii de oameni”, argumentează inițiatorii petiției, indicând și adresele unde să fie deschise secții de vot suplimentare.

„Pentru asigurarea unor condiții optime de vot ar trebui deschise în total 50 de secții de vot suplimentare, inclusiv cele 28 argumentate mai sus. În primul rând, pentru că numărul migranților a continuat să crească după 2016. În al doilea rând, într-un șir de țări în care locuiesc cetățeni ai Republicii Moldova nu au fost secții de vot în general (Norvegia, Finlanda etc.), oamenii trebuind să călătorească în alte țări. De asemenea, în unele țări cu prezență masivă a cetățenilor Republicii Moldova, secții de vot au fost deschise doar într-un singur oraș, deplasarea la acestea necesitând un efort substanțial. Chiar și CEC-ul a planificat în bugetul său pentru 2018 (când în mod normal trebuiau sa aibă loc alegerile) cheltuieli pentru 150 de secții de votare, o dovadă în plus a necesității majorării numărului de secții de vot cu 50”, încheie petiția.

Petiția poate fi semnată AICI.

Menționăm că la alegerile prezidențiale din toamna anului 2016, Guvernul a deschis 100 de secții de vot peste hotarele R. Moldova.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md