Naufragiu al unui cargou în Marea Neagră: doi morți și mai mulți dispăruți

Doi membri ai echipajului au murit şi alţi şapte au fost salvaţi luni după naufragiul unui cargou sub pavilion panamez în Marea Neagră, în largul coastei Turciei, potrivit unor surse oficiale, informează AFP.

Foto: Twitter/Mehmet Dikbayır

Soarta altor patru marinari nu este cunoscută deocamdată, în timp ce operaţiunile de salvare continuă, scrie Agerpres.

Nava a naufragiat la 80 de mile nautice în largul oraşului Samsun, în nordul Turciei.

Echipe de salvare turce au putut salva şapte membri ai echipajului, în timp ce alţi doi au fost scoşi din apă fără suflare, potrivit biroului de presă al guvernatorului din Samsun.

În total, la bord se aflau 13 membri ai echipajului: nouă ucraineni, doi ruşi şi doi azeri, potrivit aceleiaşi surse.

Cauzele naufragiului nu au fost precizate.


Pub