/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Ninsori abundente în Europa. Mai multe state au anunțat cod roșu sau portocaliu de ninsori, iar cel puțin patru oameni au decedat

06 ianuarie 2019, ora 15:29

Iarna grea s-a abătut peste centrul Europei. Doi oameni au murit în Bavaria, unde e cod roşu de ninsoare. Un bărbat de 21 de ani a murit într-un accident de maşină, provocat de zăpada de pe drumuri, iar o femeie de 20 de ani şi-a pierdut viaţa într-o avalanşă.

Cod roşu de ninsoare a fost anunțat în sudul Bavariei, în zona montană de la graniţa cu Austria. S-au depus, în medie, între 30 şi 50 de centimetri de zăpadă, dar pe alocuri s-a ajuns şi la 80 de centimetri. 260 de zboruri de pe aeroportul din Munchen fie au fost anulate, fie au avut întârzieri mari, scrie Digi24.

Cel puţin doi oameni au murit în acest land german din cauza vremii. Un bărbat de 19 ani şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care se afla a fost lovită cu putere de un alt vehicul, care a alunecat pe drumul necurăţat. Iar o femeie de 20 de ani, care făcea o drumeţie montană cu un grup de prieteni, a murit după ce a fost surprinsă de o avalanşă.

Mai multe staţiuni montane din Austria au chemat utilaje speciale de deszăpezire ca să scoată maşinile acoperite de nămeţi. Poliţia austriacă a avertizat că şoselele vor fi foarte aglomerate.

În Grecia, ninge în jumătate de ţară. Este cod portocaliu, valabil în tot weekendul. Pe mai multe tronsoane de autostrăzi, circulatia maşinilor de mare tonaj a fost interzisă.

În Polonia a nins atât de mult şi a viscolit, încât meteorologii unei staţii din vârful muntelui au fost nevoiţi să găsească o soluţie inedită pentru a ieşi din cabană. Cum le mai rămăseseră câţiva centimetri liberi până la tocul uşii, au început să tragă zăpada înăuntru, ca să ajungă la lumină.

Au fost probleme şi pe şosele, maşinile care nu erau echipate corespunzător au rămas blocate. Avertizările de ninsoare puternică şi vânt vor continua tot weekendul în jumătatea de est a Europei. Iar la mijlocul săptămânii viitoare este aşteptat un nou val de precipitaţii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram