(video) Maia Sandu explică de ce a decis să candideze pe circumscripția nr. 50 din Europa de Vest

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, explică de ce a decis să candideze pe o circumscripție din diaspora și nu din republică, după valul de critici adus în mediul online. Potrivit politicienei, decizia de a candida pe circumscripția nr. 50 a venit în urma unor analize din care ar rezulta că o dată ce va candida în diaspora, va atrage mai multe voturi blocului ACUM pe circumscripția națională.

„Au existat două variante. În cazul în care aș candida în țară, aș obține un mandat și poate încă unul pe liste, iar în cazul în care aș candida în diasporă, am putea obține cinci mandate. Desigur, acesta este un plan ambițios, dar noi am riscat, pentru că aceste cinci locuri în Parlament ar putea fi decisive la aceste alegeri. Decizia a fost luată în urma analizelor făcute și pentru că ne dorim să câștigăm aceste alegeri”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21.

Amintim că Maia Sandu a declarat că va candida în circumscripția uninominală nr. 50 din Europa de Vest.

De menționat că președinta PAS este și prima în lista națională a blocului ACUM, urmată de liderul Platformei DA, Andrei Năstase.


Pub