Reacția medicului-șef de la centrul medical în care a activat tatăl lui Octavian Țîcu: „Nu a fost demis, ci nu i s-a prelungit contractul de muncă, din motiv acesta este pensionar”

Dumitru Țîcu, tatăl istoricului Octavian Țîcu, nu a fost demis din funcție, ci nu i s-a mai prelungit contractul de muncă. Declarația a fost făcute de medicul-șef al centrului medical din satul Costiuleni, Nicolae Saculțanu, pentru tv8.md.

Foto: Facebook

Saculțanu mai spune că centrul medical are datorii și a fost nevoit să reducă din personal.

„Situația s-a dramatizat foarte tare, nici pe departe nu e ceea ce a scris el. Noi i-am preîntâmpinat nu o dată că vor fi schimbări după Anul Nou. Eu nu l-am dat afară, dar nu am încheiat contract mai departe cu el, pentru că el e pensionar, are patru sau cinci ani după pensie lucrați. Noi când dăm raportul la CNAM, noi dăm fiecare pensionar ca loc vacant și eu am cereri de la trei specialiști, pe care trebuie să-i primesc la lucru”, a spus șeful centrului medical din Costiuleni.

Saculțanu spune că în aceeași situație au fost și alte două asistente medicale. „Este pur și simplu o situație de lucru. Noi am făcut adunare de colectiv, am lămurit ce și cum. Conform legii eu am tot dreptul, când nu ne încadrăm în suma de bani. Nici pe departe nu e nimic personal sau politic. Totul este transparent”, a mai spus medicul-șef.

Șeful instituției medicale a mai spus că, în cazul în care se va redresa situația financiară a centrului ar putea să încheie contract limitat cu fostul angajat, în conformitate cu legea cu privire la pensionari, mai scrie sursa citată.

UNIMEDIA menționează că tatăl lui Octavian Țîcu, candidatul ACUM la alegerile parlamentare, a fost demis din funcție săptămâna trecută. Potrivit istoricului, Dumitru Țîcu activa în calitate de medic în sat. Deși ieșise la pensie, a continuat să lucreze. Istoricul susține că motivul demisiei a fost candidatura sa la alegerile parlamentare.


Pub