Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Atribuțiile privind desemnarea procentuală au…

Atribuțiile privind desemnarea procentuală au trecut de la Ministerul Justiției în competența Agenției Servicii Publice

Pe 21 decembrie 2018 a intrat în vigoare legea privind modificarea unor acte legislative, potrivit căreia atribuțiile privind desemnarea procentuală au trecut de la Ministerul Justiției către Agenția Servicii Publice (ASP).

Potrivit noilor prevederi, lista beneficiarilor în drept să participe la desemnarea procentuală se va întocmi anual de ASP și se va publica pe pagina web oficială a acesteia până la data de 31 decembrie a anului pentru care se face desemnarea.

Modificările au fost efectuate reieșind din faptul că verificarea condițiilor de eligibilitate pentru beneficierea de facilitățile mecanismului de desemnare procentuală se realizează inclusiv prin examinarea informației din Registrul de stat al persoanelor juridice, aflat în posesia ASP, precum și din considerentul că funcțiile Ministerului Justiției rezidă în elaborarea politicilor publice și nu în implementarea acestora.

În luna aprilie 2018, în contextul reformei inițiate de Guvern privind concentrarea serviciilor publice într-o singură instituție de stat în scopul facilitării prestării lor, ASP a preluat de la Ministerul Justiției competența de înregistrare a organizațiilor necomerciale.