(video) Cum arată şi ce se poate vedea la expoziţia deschisă de muzeul Ferrari cu ocazia jubileului lui Schumacher

Zeci de fani, dar și reprezentanți ai cluburilor Scuderia Ferrari din întreaga Europă s-au reunit ieri la Muzeul Ferrari din Maranello, Italia, pentru deschiderea expoziției “Michael 50” cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a campionului. Regretabil este faptul că însăşi campionul nu a putut să asiste, însă la sigur a apreciat cadoul şi gesturile oamenilor.

Vezi şi: (video) Michael Schumacher îşi sărbătoreşte astăzi jubileul de 50 de ani. Ce spune familia despre starea lui

Expoziţia creată povestește istoria carierei extraordinare a lui Michael Schumacher. Campionul de origine germană a câștigat, încă inegalabile, șapte titluri mondiale, 91 victorii și 155 de podiumuri.

Sala de Victorii afișează unele dintre cele mai importante monoposturi Ferrari pe care Michael le-a condus în cei unsprezece ani cu Scuderia. Printre acestea se numără maşina F310 din 1996, cu ajutorul căruia Schumacher a câștigat trei GP în primul său sezon cu echipa italiană, dar şi F399, automobilul care a câștigat Cupa Constructorilor în 1999.

Vizitatorii pot vedea şi un F1-2000 (805 CP) al legendarului “Alba Rossa” (“Red Dawn”), când la Suzuka, Michael i-a asigurat Ferrari primul titlu mondial după 21 de ani de când a făcut asta ultima dată pilotul Jody Scheckter. Mai mult, au fost expuse monoposturile F2002 (835 CP) și F2004 (865 CP), dar și 248 F1 din 2006, în care germanul a triumfat la Grand Prix-ul chinez, obţinând cea de-a 72-a victorie și finală cu Ferrari.

Fanii mai pot vedea şi un capitol din viaţa lui Schumacher despre care nu ştiu mulţi, cea de dezvoltator. Într-adevăr, după ce a părăsit Formula 1, pilotul german a rămas la Ferrari nu doar pentru a ajuta Scuderia, dar și pentru a contribui la dezvoltarea a diverse autoturisme de serie, cum ar fi 430 Scuderia în 2007 și Ferrari California în 2008.

Expoziția “Michael 50”, organizată în partneriat cu fundaţia Keep Fighting, se desfăşoară alături de “Driven by Enzo” și “Passion and Legend”, care sunt deja deschise la muzeul din Maranello, astfel încât vizitatorii nu se vor simţi plictisiţi.

În context, de menţionat că şi germanii de la Mercedes-AMG Petronas Motorsport l-au felicitat. Într-un comunicat de presă se descrie la fel cariera sa strălucită, alături de un mesaj de la Toto Wolff, directorul sportiv al echipei:

“Michael a avut un impact extraordinar asupra Formulei 1. Nu numai că a stabilit un record incredibil – un record care încă nu trebuie bătut – dar el a modelat și a schimbat sportul pentru totdeauna. Ca șofer, Michael a luat Formula 1 la un nivel cu totul nou, cu atenția sa la detalii și cunoștințele sale tehnice. El a făcut totul cu mare determinare, de la debutul său tehnic până la pregătirea fizică și căuta mereu noi modalități de a-și îmbunătăți performanțele pe pistă.

Îmi amintesc când l-am întâlnit pe Michael în 2012, a fost într-un zbor de la Zurich la Singapore. El stătea lângă mine și m-a întrebat dacă doresc să joc un joc de table. Cred că sunt un jucător decent de table, dar m-a impresionat absolut în primele două runde pentru că eu eram “lovit de stele”. Odată ce am trecut peste asta, jocul meu s-a îmbunătățit și am ajuns să jucăm și să vorbim pe durata întregului zbor. Am avut o conversație foarte bună și onestă și când am aterizat, mi s-a părut că l-am cunoscut mult mai mult decât am făcut de fapt.

Michael este unul dintre părinții fondatori ai succesului pe care l-am avut în ultimii cinci ani. Nu există nici un alt pilot ca el și experiența sa vastă a contribuit enorm la dezvoltarea echipei noastre. El a jucat un rol crucial atunci când ne-am reîntors în F1 și a fost una dintre persoanele care au pus bazele succesului nostru în viitor. Suntem extrem de recunoscători pentru tot ce a făcut pentru noi. Cu toții ne dăm jos pălăriile în faţa lui – la mulţi ani, Michael!”.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/